Fundația olandeză „Leven voor leven” a revenit în Bacău cu un nou transport de ajutoare destinate spitalelor și persoanelor defavorizate. „Reprezentați ai fundației și ai Primăriei Bacău au fost prezenți la Spitalul TBC și la Spitalul de Pediatrie Bacău, unde au ajuns o parte din aceste materiale. Au fost trimise 145 de noptiere, 16 minifrigidere, patru paturi cu saltele, patru brancarde mobile pentru bolnavii imobilizați, saltele, consumabile medicale sau servețele dezinfectante”, a declarat Mihaela Grosu, purtător de cuvînt la Primăria Bacău. Acesta este al treilea transport de ajutoare pe care fundația olandeza îl aduce în Bacău. „Reprezentanții «Leven voor leven» s-au arătat mulțumiți de colaborarea cu executivul Primăriei și de felul în care municipalitatea băcăuană s-a implicat în distribuirea produselor din transporturile precedente, aparatura medicală, pături, paturi, consumabile medicale, alimente, haine, papetarie și jucării”, a precizat Mihaela Grosu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.