Biblioteca Județeană „C. Sturza” se mută într-un sediu nou
Biblioteca Județeană „C. Sturza” din Bacău se află printre instituțiile de cultură din județ care supraviețuiește anevoie în hățișul economiei de piață. Fiind o instituție non-profit, cu finanțare strictă de la buget, lăcașul ce adăpostește sute de mii de volume, dintre care unele de patrimoniu universal, pare a fi luat în calcule serios de autorități. Cel puțin la capitolul perspective. Există în intenția edililor orașului ca, în viitorul sediu al Primăriei, ce se va ridica pe terenul situat peste drum de biserica ortodoxă „Sf. Nicolae”, să fie amenajat un spațiu special pentru Biblioteca Județeană. Ideea, susținută și la o consfătuire ce a avut loc de curînd la Consiliul Județean, la care au participat oameni de cultură și arhitecți, a fost primită cu bunăvoință.
A mai existat o variantă, susținută, printre alții, și de Dumitru Brăneanu, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, și de Viorel Savin, directorul Bibliotecii „C. Sturza”, conform căreia pe terenul amplasat în spatele actualei biblioteci să fie amenajat un sediu nou, modern, în care să fie depus fondul de carte ce zace de ani de zile în depozitul de la subsol. „Am propus modernizarea bibliotecii prin construirea unui corp de clădiri alăturat, mai înalt și mai impunător, în care să putem pune cărțile pe care le deținem și prin care să putem oferi cititorilor mediul și posibilitatea de a consulta tot ceea ce doresc, prin intermediul mijloacelor de comunicare moderne, spune Viorel Savin. În acest fel, a continuat el, vom păstra și acest așezămînt de patrimoniu, și vom crea o imagine nouă Bibliotecii”. Pe de altă parte, directorul este încîntat și de intenția Primăriei de a muta instituția de cultură în viitorul sediu. „Consider că ar fi minunat ca Biblioteca, Primăria, clădirea episcopală și Catedrală să fie atît de aproape. Ar fi cea mai bună soluție și atunci am putea vorbi cu adevărat de un centru al Bacăului”, a precizat dramaturgul băcăuan. Totodată, Viorel Savin a propus ca, în cazul în care Biblioteca va fi mutată, în actualul sediu să funcționeze o casă a personalităților băcăuane, mai ales că „Bacăul nu a dus și nu duce lipsă de oameni de cultură celebri, care merită atenție din partea factorilor de răspundere locali și nu numai, iar aspectul clădirii se potrivește”. Renovat, zicem noi.
Cunoscător al dilemelor existente în lumea „înțelepților cu carte”, Dumitru Brăneanu este și el de acord cu ambele variante. „Amîndouă sunt bune. Și cea cu mutarea și cea cu mărirea spațiului din actuala casă. Dar, a explicat vicepreședintele Consiliului Județean, imaginați-vă ce s-ar întîmpla dacă cele 400.000 de cărți din depozitul de la subsol ar fi mutate pentru a se consolida clădirea și apoi vor fi depuse la loc? Ar fi prea multă muncă”, așa că, ne-am pripit noi cu o concluzie, și domnu Brăneanu consideră mai avantajoasă mutarea într-o „casă” nouă. Vorba lui, „între două bune o alegi pe cea mai bună”.
De fapt, toată lumea crede că acest lucru, în cazul în care s-ar întîmpla, ar fi foarte bun. Însă, ispitiți și de gîndul unui om aplecat și spre partea estetică a problemei, l-am întrebat și pe Silvian Cortez, arhitectul șef al muncipiului Bacău, cum vede problema. Mai ales că, în plan arhitectural, o construcție trebuie să îndemne, să incite, să provoace la cultură, lucru pe care îl face pe deplin, actuala Bibliotecă. „Ideea mutării într-o casă nouă este bună, dar mă gîndesc la situația existentă, de exemplu, în Paris, unde s-a renovat veche bibliotecă și s-a ridicat un sediu nou, care n-are nimic de-a face cu o instituție de cultură de acest gen. Pentru iubitorii de carte, situația e mai delicată. Pentru un neavizat sau unul care intră o dată aici, nu e nici o problemă”, spune arhitectul. În opinia lui Silvian Cortez, pentru ca o Bibliotecă să-și mențină o prestanță este important și aspectul exterior, nu numai cel interior: „o construcție ce are ca destinație studiul și meditația trebuie să îndemne la așa ceva și prin imaginea arhitecturală. Actuala bibliotecă este un mediu propice acestui gen de activități, prin vechime, formă, și de ce nu?, consacrare, cunoscut fiind faptul că de atîtea zeci de ani a funcționat ca Bibliotecă”, a afirmat el.
Așadar, o situație cu multe semne de întrebare, ce apar dincolo de entuziasmul unora. Va fi mai bine în altă parte? Vor fi mai mulți cititori? Se va lucra altfel cu aceste firave mărturii ale trecerii nostre prin lume care sunt buchiile cărților? Sau totul e vană înclinare spre modern, fără acoperire de fond? Pînă cînd se va hotărî ce și cum, așteptăm, și depunem încă o floare la statuia lui Bacovia care, cu privirea plecată, străjuiește la marginea Bibliotecii Județene „C. Sturza” din Bacău. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns