Viitorul, strîns legat și de integrarea în comunitatea europeană, le-ar putea aduce băcăuanilor alternative la sistemul public de pensii, în prezent total nesatisfăcător pentru multe persoane care primesc, o dată pe lună, venituri mult prea mici raportate la anii de muncă și de cotizare și la necesitățile cu care se confruntă. Anunțul a fost făcut de conducerea Casei Județene de Pensii (CJP), care argumenta, de curînd, motivele pentru care nu sînt șanse ca pensiile să crească, cel puțin în măsura pe care o cer bătrînii.
„Pentru pensionarii foarte săraci și incapabili să muncească se va pune la punct un sistem adecvat de asistență socială. E vorba, pe de o parte, de activitățile de îngrijire la domiciliu, derulate deja de diverse organizații neguvernamentale, în care partea de asistență medicală s-ar putea bucura și de susținerea Casei de Asigurări de Sănătate, precum și de mai multe forme de ajutor de la bugetul de stat, de la indemnizații permanente potrivit modelului legii venitului
minim garantat și pînă la subvenționări de tot felul, sector în care s-ar implica și Direcția Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sau cea Generală de Asistență Socială și de Protecția Copilului”, a declarat directorul Liviu Crețu. în paralel, a adăugat el, sistemul public se află în plină restructurare, continuînd să se supună legii 19. O parte din prestațiile către populație care nu aveau legătură cu pensiile au fost deja transferate către alte instituții, urmînd ca CJP să transfere în viitor și biletele de odihnă și tratament. Toate acestea, pentru a mai scădea deficitul produs de diferența dintre încasările Casei de Pensii și prestațiile pe care le face, deficit care la finele lui 2005 era, numai în județul nostru Bacău, de circa 150 de miliarde lei vechi.
„Persoanele tinere sau între două vîrste vor avea la dispoziție, pe lîngă pensia normală, și pensii de tip privat sau facultativ, prestații aflate încă în proces de elaborare din punct de vedere legislativ”, a mai spus Crețu. Obligatorii, pensiile private vor fi gestionate de societăți comerciale acreditate, aflate sub monitorizarea statului. Cotizarea minimă pentru a beneficia de o asemenea pensie va fi, a precizat oficialul, de 60 de rate (cinci ani), contribuția preluînd circa 30 la sută din cea la sistemul public. în funcție de preferințe, asiguratul va putea opta pentru introducerea banilor în titluri de stat, foarte sigure, dar cu o creștere mică, pentru introducerea banilor în investiții, cu o doză de nesiguranță, dar și șanse mari de creștere, ori pentru ambele variante; o dată ales un sistem, el va fi aplicat timp de un an financiar. Pe de altă parte, pensiile facultative, a explicat reprezentantul CJP, vor funcționa exact pe principiul asigurărilor de tip privat, cu precizarea că vor fi supravegheate tot de stat. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.