Petru CIMPOEȘU
Cu oarecare timp în urmă m-a vizitat un domn trecut binișor de prima tinerețe, poate chiar și de a doua. Nu știu de unde avea numărul meu de telefon. M-a sunat, spunîndu-mi că numele său e Pablo și că are lucruri foarte importante să-mi comunice. Cum nu prea umblu prin cîrciumi, l-am invitat la firma unde lucrez, ca să stăm de vorbă. Omul avea, bietul de el, o geantă burdușită cu manuscrise. Spunea că, înainte de 1989, a lucrat la ziarul „Steagul roșu”, apoi a trăit mai mulți ani în afara țării, ajungînd în cele din urmă pe insula Roland, din Oceanul Pacific, care a aparținut, vreme de vreo treizeci de ani, României. Nu știusem ca România să fi fost, în timpul lui Ceaușescu, o putere colonială, dar el insista că are dovezi certe și tot bătea cu palma în burta genții aceleia. Mai mult decît atît, Pablo susținea că ajunsese pe acea insulă din cauză că, în 1983, descoperise întîmplător un complot de înlăturare a lui Ceaușescu, organizat de cîțiva securiști. De aceea, sub un pretext oarecare, l-au internat la un azil de nebuni, apoi l-au îmbarcat pe un vapor, cu destinația Pacific. Acolo a fost folosit drept cobai uman pentru niște experiențe care urmăreau crearea omului nou, adică a Metaomului, prin mutații genetice. În sfîrșit, ca să nu mai lungesc vorba, necunoscutul mi-a lăsat geanta plină cu manuscrise, spunîndu-mi că a consemnat acolo tot ce i s-a întîmplat. Probabil că oricine ar fi fost în locul meu ar fi procedat la fel. I-am pus geanta într-un dulap și… am uitat de ea! Abia zilele trecute, în timp ce căutam capsatorul, pe care credeam că-l pusesem în dulapul acela, am desfăcut-o și am tras de colțul primei foi care mi-a venit la îndemînă. Spre mirarea mea, era o poezie! Sau, mă rog, ceva asemănător… Mai bine zis, o variantă a imnului „Deșteaptă-te române”. Fiecare strofă începe la fel, numai că, la un moment dat, o ia razna. Destul de stîngace, poezia necunoscutului autor spune totuși cîte ceva ce ar merita știut și de alții. V-o propun spre lectură, solicitîndu-vă o atitudine îngăduitoare. În definitiv, autorul ei nu e propriu-zis poet, ci doar un om care a simțit nevoia de a scrie despre ce are pe suflet. Adică, de a se exprima. Așa, cam la fel ca noi toți. Iat-o:
Noua Deșteptare
Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte/ În care te-adînciră viclenii securiști!/ Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă,/Trezește-ți conștiința, de vrei să mai exiști!// Acum ori niciodată, trezește-te și strigă/ Lichelelor spurcate ce sîngele ți-au supt,/ Că te-au mințit o viață și te-au furat ca-n codru/ și-au strîns averi imense – dar vremea le-a trecut!// Înalță a ta frunte și nu-ți mai fie frică/ Că nu mai ai ce pierde, cînd totul e pierdut./ Ca brazii cei din munte puternic te ridică/ și risipește bezna în care-ai fost ținut.// Priviți mărețe umbre: Mihai, Ștefan, Corvine,/ Româna națiune, ai voștri strănepoți/ Cum li se fură munca, ajuns-au de rușine./ Nu au ce să mănînce și sunt conduși de hoți// Pe voi vă nimiciră a pizmei răutate/ și oarba nemurire la Milcov și Carpați./ Pe noi ne-nfometară Năstase și-a lui ceată/ De mafioți, prin lege păziți și protejați.// O, mamă văduvită! Luatu-ți-au copilul,/ Spunînd că-l vor promite unui mai bun destin./Și i-au vîndut rinichii la banca de organe,/ Iar inima lui bate în pieptul de străin.// De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,/ Oricine se-nvoiește cu foștii bolșevici,/ Cînd patria e doar o vorbă mincinoasă/ Pe care niște șmecheri o-mbracă în sclipici.// N-ajunse comunismul de-ajuns să ne domine,/ Au împușcat tiranul, ca locul să i-l ia!/ Ei spun că-n Europa ne vom simți mai bine/ și vom avea de toate, dar viața-i tot mai grea.// Români din patru unghiuri, acum ori niciodată,/ Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!/ Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată/ Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!// Preoți cu crucea-n frunte! Cînd țara e pe ducă,/ Rugați-vă la Domnul preasfînt, să ne unim,/ Să punem demagogii și șmecherii pe fugă/ în cinste și-omenie cu toții să trăim!
Lasă un răspuns