„Am venit la Bacău să-mi fac datoria”

Administrator

Nume: Nicolae Daniel Balauru. Data nașterii: 6 decembrie 1980, Alexandria. 1,81 metri și 73 de kilograme. Acesta este portretul robot al celui care, momentan, este singura achiției a „taurilor” din această iarnă. Mijlocaș dreapta, Dan Balauru a ajuns la Bacău după ce a mai evoluat la Rulmentul Alexandria, Rocar București, Fulgeru Bragadiru, AEK București, Poli Timișoara, Apulum Alba Iulia și Oțelul Galați. Fostul gălățean s-a antrenat o perioadă și cu bulgarii de la Burgas, dar a preferat să revină în țară.

Dane, de ce FCM Bacău?
E simplu. Pentru că, în acest moment, eu am nevoie de Bacău și Bacăul are nevoie de mine. Am venit să joc, să-mi fac datoria. Bineînțeles, dacă merit.
Ai sosit la Bacău vineri și în aceeași seară ai fost tentat să-ți faci bagajele…
Glumind, pot spune că nici nu le dădusem jos din mașină. E adevărat că am vrut să plec după primul antrenament, dar m-am răzgîndit. Am analizat mai bine situația și am decis să rămîn. Cred că am făcut o alegere bună.
FCM Bacău este antepenultimul loc în clasament. Crezi că mai sînt șanse de a scăpa de retrogradare?
Sigur, de ce nu? Dacă Vasluiul speră cu șase puncte, de ce n-ar spera Bacăul care are 12 puncte. Foarte important va fi meciul cu Oțelul Galați. Sigur, toate meciurile sînt importante, dar cel cu Oțelul are, cred, o încărcătură aparte, pentru că e prima partidă cu o contracandidată la retrogradare.
Te-ai antrenat o perioadă cu bulgarii de la Burgas, dar, pînă la urmă, ai renunțat. Probleme financiare?
Nu neaparat. Bulgarii încă mă așteaptă și dacă aș vrea m-aș putea întoarce și mîine în Bulgaria. Aceștia ar fi vrut să semnez pe o perioadă mai mare, dar unii colegi care au ajuns să joace la sud de Dunăre m-au lăsat să înțeleg că bulgarii nu ar fi foarte serioși cu banii și nu avea rost să mă leg de ei pentru trei ani și jumătate. Mai bine stau la mine în țară, unde știu care sînt legile și cum se pun problemele.
Așadar, la Bacău vrei să stai mai puțin?
într-o primă fază mi-ar conveni o înțelegere pînă la sfîrșitul campionatului, după care, dacă cei din conducere vor fi mulțumiți de mine, discutăm. Eu nu am nimic împotrivă să mai rămîn la Bacău încă un an sau chiar mai mult.
Totuși, încă nu ai semnat contractul cu FCM Bacău. Sînt ceva probleme?
Din punctul meu de vedere, nu. Astăzi (ieri, n.r.) mă voi întîlni din nou cu domnul președinte Chivorchian și cred că vom pune toate aspectele la punct, astfel încît mîine (astăzi, n.r.) să putem semna contractul. (A consemnat Eduard CUCU) Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.