Dispariția lui Omar Hayssam seamănă al naibii de bine cu dispariția omului de afaceri ceh Francisc Priplata – cel care se implicase în asasinarea liderului sindical Virgil Săhleanu de la Tepro Iași. De această dată, însă, scandalul este cu mult mai mare. Pesemne, românii au început să mai și gîndească; să-și mai pună și întrebări. Oare să aibă vreo contribuție la „procesul gîndirii românești” și Alianța D.A., dar în special domnul Traian Băsescu? Poate că ar fi bine, sau poate că n-ar fi rău să fie așa?! Pînă una-alta, președintele țării a dezlegat, după cum se spune, caii de la gard. I-a dezlegat pe șefii serviciilor secrete, și mai apoi pe procurorul general. Reformarea acestor servicii este, în mod evident, absolut necesară. La vremea respectivă, senatorul Ticu Dumitrescu remarca faptul că tinerii ofițeri pregătiți să devină cadre ale serviciilor secrete sînt inoculați de către profesorii lor cu aceeași ură – ca și cea din trecut – împotriva americanilor și a Occidentului, în general. în definitiv, această ură este o rușine, deoarece ea se îndreaptă nu împotriva unor sisteme politice și economice, ci chiar împotriva Civilizației! Dar adevărata reformare a serviciilor secrete, și nu numai, trebuie să înceapă cu „reformarea criteriilor psihologice de recrutare a cadrelor pentru aceste servicii”.
Revenind, aș spune că prin așa-zisa fugă din țară a lui Hayssam paharul indignării s-a umplut. S-a umplut el, dar nu cred că s-a umplut exact cu ceea ce trebuia. în context, aș afirma că din 1990 încoace tot ceea ce s-a întîmplat negativ, rău, în această țară s-a întîmplat cu știința serviciilor secrete, datorită responsabilității și responsabilităților pe care acestea le aveau, și pe care le mai au, probabil. Vor sări unii și vor spune că ele nu au știut cine a devalizat Bancorexul, și cum s-a procedat. La o discuție liberă nu se poate ajunge decît la o concluzie. Frica mea personală, ca și frica oricărui român de a confirma în cuvinte o astfel de concluzie exprimă, cred eu, esențialul în această problemă. Cînd, însă, știu că România agonizează, se mai poate întrevede vreo speranță?
De curînd discutam cu un respectabil om de afaceri, iar din indignarea acestuia am înțeles următorul lucru – pe care îl redau într-un limbaj neeconomic dar care, sper, va fi cît se poate de clar: este vorba despre fondurile SAPARD, fonduri destinate dezvoltării echitabile și eficiente a sectorului agricol, și nu numai, ci a întregii economii românești; cei interesați – oameni de afaceri obișnuiți – au aflat cu uimire, dar și cu revoltă că totalitatea acestor fonduri, însumînd circa trei mii de miliarde de lei, au dispărut în numai trei zile! Cam cincizeci de firme private au încasat, fiecare, mai multe milioane de euro! Cine sînt patronii acelor firme? Au ei legături cu serviciile secrete? Se vorbește că ingineriile financiare pentru „hăplăirea” celor circa 30 de miliarde de euro destinate României după aderare „sînt puse la punct”! Oameni din toate domeniile de activitate își exprimă părerea sumbră că dezastrul țării noastre se va amplifica. Nu știu de ce, însă, îmi vin în minte și cozile din luna mai a anului 1990, cînd milioane de români așteptau încrezători: la acele cozi „nu se dădea nimic”, ci se răpea viitorul poporului acesta. Iar cînd îți este răpit chiar și viitorul, ce mai poți avea de spus și de nădăjduit?!… (Gheorghe CHIȚIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.