Șoferul unei ambulanțe poate să spună că s-a născut a doua oară după ce a supraviețuit miraculos unui accident în care mașina pe care o conducea s-a făcut zob. Evenimentul rutier s-a petrecut vineri seara, în jurul orei 21,50, pe Calea Bîrladului. Marian Vranciu, de 59 de ani, conducea ambulanța BC 01 ZAX dinspre Holt spre municipiul Bacău. Din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra mașinii, care a derapat, a „ras” un stîlp telefonic, după care s-a oprit în gardul imobilului de la numărul 73. Șoferul a fost proiectat din ambulanță pe carosabil, iar mașina s-a făcut zob. Marian Vranciu a fost internat în spital cu diagnosticul de „politraumatism cranio-facial și toracic, plagă smulsă pavilionul auricular stîng, cu plăgi multiple în regiunea frontală parotidiană stîngă”. „Avea smuls mai mult de o treime din pavilionul auricular stîng (pavilionul urechii – n.r.). Practic, a trebuit să i-l reconstruiesc”, ne-a declarat doctorița Zenovia Dumbravă, medic primar în secția ORL a Spitalului Județean de Urgență. După ce la ORL i-au fost acordate toate îngrijirile medicale de specialitate necesare, pacientul a fost transferat la Nerochirurgie, de unde, ieri dimineață, a fost externat. Polițiștii i-au recoltat probe biologice pentru a i se stabili alcoolemia.
în municipiul Bacău a avut loc, tot vineri, încă un accident grav, la intersecția străzilor Abatorului și Stejarului, soldat cu doi răniți. Dorel C., de 37 de ani, se deplasa cu Dacia BC 06 ACF în interes de serviciu pentru Rafo, și nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, moment în care a fost lovit de Cielo BC 05 ROV, condus de Constantin C., de 44 de ani. Șoferul Daciei și Lucica H., 45 de ani, aflată pe locul din dreapta, au fost grav accidentați. Ei au fost internați în secția Ortopedie, din cadrul Spitalului Județean de Urgență. Bărbatul s-a ales cu fractură la piciorul drept, o plagă contuză la genunchi și traumatism abdominal, iar femeia cu politraumatism, respectiv traumatism cranio-cerebral acut deschis, plagă în regiunea frontală, fractură închisă la femurul stîng, traumatism toracic, abdominal și cervical și cu o coastă ruptă. „Mîine (astăzi-n.n.) îi vom supune intervenției chirurgicale pe amîndoi. Din fericire, în ambele cazuri, prognosticul este bun”, ne-a declarat doctorul Dorin Năforniță, șeful secției Ortopedie. Polițiștii au stabilit că vinovați de producerea accidentului se fac atît șoferul Daciei, cît și cel de pe Cielo, care a depășit pe linia continuă. (Florin CRĂCIUN, Elena ȚINTARU) de Constantin C., de 44 de ani. Șoferul Daciei ș
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.