Comisarii Gărzii de Mediu Bacău au făcut, la sfîrșitul săptămînii trecute, o nouă „victimă” de calibru, după ce l-au amendat pe Costel Albu, patronul SC „Stratel” din Asău cu nu mai puțin de 225 de milioane de lei. Motivul oficial îl constituie nerespectarea măsurilor stabilite anterior. Concret, omul „a depozitat mai mult rumeguș decît era prevăzut în autorizația de mediu acolo unde nu trebuia”, după cum ne-a explicat Cornelia Nemeș, comisar la Garda de Mediu. Ironie a sorții, mormanul de rumeguș a acționat, în timpul potopului de acum cîteva zile de pe Valea Muntelui, ca un adevărat stăvilar, ceea ce a făcut ca apele să-și schimbe ruta și să ia cu ele inclusiv un pod. Potrivit acelorași surse, Albu a semnat că va veni să achite, conform legii, în două zile, suma de 37,5 milioane de lei, adică jumătate din minimul amenzii. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns