Conducătorii auto care nu respectă culoarea roșie a semaforului au intrat din nou în vizorul polițiștilor de la Circulație. Dacă în mod obișnuit, lunar, agenții de circulație nu amendau mai mult de 4-5 șoferi pentru nerespectarea culorii semaforizate, acum situația s-a schimbat. În numai două săptămîni, aproape 60 de șoferi au ignorat culoarea roșie a semaforului și au fost sancționați contravențional. Totodată, peste 50 de băcăuani, în mare parte taximetriști, au fost amendați pentru opriri neregulamentare. Blocarea roților la mașini a devenit cel mai rapid și eficient mod de a penaliza indisciplina, dar și cel mai costisitor pentru șoferi. În această lună, polițiștii au blocat roțile a peste 60 de autoturisme, motiv pentru care proprietarii acestora au fost nevoiți să scoată din buzunar cîte un milion de lei pentru a-și putea recupera mașinile. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns