Divizionara C Aerostar Bacău ar fi trebuit să dispute, ieri, un nou amical cu Leonard Pașcani, dar meciul a fost amînat pentru vineri, 10 martie. Decizia a aparținut antrenorului Costel Cîmpeanu și nu s-a datorat terenurilor imprcaticabile, ci intenției de a disputa ultimul meci de pregătire cu exact o săptămîna înaintea primului meci din retur. „Sincer, aș fi vrut să jucăm un meci în deplasare, dar am discutat deja cu Gogu Munteanu (antrenorul celor de la Leonard Pașcani, n.r.) și nu puteam să-mi încalc promisiunea”, a precizat principalul Costel Cîmpeanu. Amintim că Aerostar va începe returul diviziei C cu un joc în deplasare, la Pambac Bacău. Altfel, „aviatorii” s-au despărțit oficial de Dediu, acesta nereușind sub nici o formă să se înțeleagă cu conducerea clubului asupra noului contract. în ceea ce-l privește pe Andronache, al doilea jucător care a intrat în ultimelel șase luni de contrcat cu echipa băcăuană, acesta a avut, ieri, o ultimă întrevedere cu președintele Aerostarului, Doru Damaschin. Plecarea lui Dediu urcă la patru numărul jucătorilor care au părăsit pe „aviatori” în această iarnă, după ce Pantelimon s-a transferat la Poli Timișoara, Gavril s-a lăsat de fotbal după ce a absolvit Facultatea de Contabilitate, iar Petrea a fost cedat la Cetatea Suceava. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.