Amical cu repetiție

Administrator

La trei zile distanță de partida consumată, sîmbătă, la Moinești, FCM Bacău și Petrolul se vor întîlni, din nou, pentru a disputa un meci amical. De asta dată, gazde vor fi „taurii”, care, ospitalieri, îi vor primi pe moineșteni chiar pe Stadionul Municipal, meciul fiind programat să înceapă la ora 11,00. La băcăuani a revenit căpitanul Alexandru David, care, ieri, a făcut antrenament cot la cot cu ceilalți componenți ai echipei. El a scăpat, în sfîrșit, de sîcîitoarele dureri la spate care l-au chinuit încă de la începutul pregătirilor de iarnă. Rămîne, însă, de văzut dacă acesta va și intra pe teren, în condițiile în care antrenorul Cristi Popovici a anunțat încă de la Slănic Moldova că David, Tănasă și Doboș, cei trei jucători care au pierdut cantonamentul montan, se vor antrena separat în timpul următoarelor meciuri amicale. în ceea ce-i privește pe ultimii doi, aceștia continuă să fie accidentați. Tănasă va rămîne cu piciorul imobilizat în ghips pînă vineri, în timp ce situația lui Doboș pare a fi extrem de curioasă. „Cu Doboș e o problemă. A fost la dr. Pompiliu Popescu, care i-a recomandat să se antreneze normal, durerile urmînd să dispară în timp. Marius s-a antrenat normal, dar, din păcate, continuă să aibă dureri foarte mari. Va face pauză săptămîna aceasta, după care vom vedea ce e de făcut”, ne-a declarat președintele FCM, Gheorghe Chivorchian.
De partea cealaltă, moineștenii vor sosi la Bacău direct din cantonamentul de la Slănic Moldova, acolo unde, de altfel, se vor întoarce imediat după meci. Deși în această perioadă rezultatele contează mai puțin, Petrolului nu-i este total indiferent rezultatul de astăzi, după ce, sîmbătă, a clacat pe teren propriu. Altfel, antrenorul Dan Moței va avea la dispoziție tot lotul de jucători, inclusiv pe Toma, care, în primul meci, s-a menajat datorită unei ușoare întinderi. (Eduard CUCU)

de pus pe raster

Laminorul Roman și FC Botoșani, în locul Ceahlăului Piatra Neamț

Plecarea de ultimă oră a divizionarei B Ceahlăul Piatra Neamț la turneul de la Norcia (Italia) a făcut ca cele două meciuri amicale pe care FCM Bacău ar fi trebuit să le dispute în compania nemțenilor să cadă. Băcăuanii au găsit, însă, imediat alți parteneri de verificare. Astfel, miercuri, 15 februarie, „taurii” vor juca la Roman în compania Laminorului din localitate, pentru ca sîmbătă, 18 februarie, aceștia să primească vizita celor de la FC Botoșani. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.