Dacă inițial și-a propus să finalizeze acțiunea de înnoire a contractelor cu abonații casnici pînă la 1 iulie 2005, acum Sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice (SDFEE) Bacău se vede nevoită să mai prelungească acest termen cel puțin pentru o parte din populație. „Pentru a evita aglomerația, deocamdată, am trimis înștiințare ca să se prezinte cu documentele pentru a le face un nou contract la aproximativ 80 la sută din consumatori. Restul de 20 la sută urmează să primească această adresă”, ne-a declarat Anca Hagimă, purtătorul de cuvînt al SDFEE Bacău. Cei care au fost înștiințați, însă, ar fi trebuit să se prezinte cu actele necesare, la unul din ghișeele SDFEE Bacău, în termen de 30 de zile. Numai că mulți nu s-au conformat încă. Alții, care au lăsat la SDFEE Bacău toată documentația, au uitat să revină pentru a semna contractul. Și unii și alții riscă să fie deconectați de la rețeaua electrică și, pe deasupra, să li se rezilieze contractul de furnizare a acesteia. Și, totuși, SDFEE Bacău nu este atît de drastică în anumite cazuri. „în situații deosebite, în care din motive obiective nu s-a respectat termenul de prezentare a actelor, nu vom recurge la măsurile extreme”, a precizat Anca Hagimă. SDFEE Bacău acordă păsuire în cazul în care titularul contractului este plecat la muncă în străinătate, a decedat și din anumite motive nu s-a făcut dezbaterea succesorală, suferă de o boală cronică gravă ori are actul de identitate expirat. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.