Analgezicele pentru cancer, la aproape toate farmaciile

Administrator

Mai multe din produsele farmaceutice utilizate în tratamentul cancerului vor fi incluse, din acest an, în rîndul medicamentelor care se dau gratuit pentru cele patru boli speciale (afecțiunile psihice, hepatita, poliartrita reumatoidă și stările posttransplant). „Este vorba de analgezice. Acestea vor fi eliberate, pe bază de rețetă, nu numai de un număr restrîns de farmacii, ci de toate cele care au acceptat să practice adaos comercial zero. Ele reprezintă peste 90 la sută din numărul total al unităților farmaceutice”, a declarat doctorița Maria Tioc, directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău. Produsele pe bază de stupefiante (morfina și altele) vor fi luate în continuare pe rețete speciale și numai de la Farmacia 1, din Bacău, și Farmacia 66, din Onești, ale SC Medica SA.
în 2005, peste 1.600 de bolnavi de cancer au beneficiat de tratament neoplazic, acesta incluzînd, în primul rînd, citostaticele. în acest an, numărul celor care au fost supuși terapiei oncologice a fost de 619 bolnavi, în ianuarie, și 590, în februarie. Costul mediu lunar al tratamentului pe un bolnav se ridică la 5.640.000 lei. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.