Andrei Cristea: ”Cel mai urît moment al carierei mele”

Administrator

Exclus din lotul Politehnicii Timișoara, atacantul Andrei Cristea spune că este dezamăgit de decizia conducerii clubului și că trăiește cea mai neagră perioadă a carierei sale. „E cel mai urît moment al carierei mele. âmi doream foarte mult să joc în meciul cu Steaua din Cupă. Nu am avut niciun conflict cu nimeni, doar o discuție contradictorie. Le-am spus domnilor Iancu și Chivorchian să mă amendeze oricît doar să mă lase să joc cu Steaua, dar nu s-a întîmplat acest lucru și sunt foarte dezamăgit de asta. A fost decizia antrenorului, dar nu a avut curajul să îmi spună în față”, a declarat Andrei Cristea. Atacantul de 23 de ani a fost exclus din lot luni după amiaza din lotul Politehnicii Timișoara din motive disciplinare, după ce a avut un conflict cu antrenorul secund Adrian Stoicov. în plus, a fost amendat și cu 3.000 de euro. „Eu sunt jucătorul Politehnicii Timișoara și mă voi antrena în continuare, iar atunci cînd vor avea nevoie de mine, eu voi reveni la echipă”, a mai spus Cristea, fost jucător la Steaua între 2004 și 2006 și la FCM Bacău. Altfel, în această seară, de la ora 20.45, Steaua va întîlni Poli Timișoara într-una din semifinalele Cupei României. Cealaltă semifinală dintre Pandurii Tg. Jiu și Rapid se va disputa joi seară.
(Cristi SAVA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.