TENIS DE CÎMP: Andrei Mărcuț, tenisman legitimat la Clubul Sportiv Municipal Onești, a furnizat o deosebit de plăcută surpriză la turneul de categoria a III-a de la Focșani, „Cupa Unirii”. Andrei, al cărui al doilea prenume este Leonard, l-a învins în finala competiției amintite, la categoria 13-14 ani, pe vicecampionul național Ștefan Vlad cu 6-2, 5-7, 10-8, după un meci maraton de aproape două ore. La concursul rezevat practicanților tenisului de la grupele 10-12 ani și 13-14 ani, elevul antrenorului Costel Coman a trecut fără probleme de toți adversarii pe care i-a întîlnit pînă în finala cu Ștefan. Pe rînd, au fost nevoiți să-i recunoască valoarea și ambiția, Mărgărit (Ploiești), Popa (Pitești) și, în semifinale, Ștefan Ungureanu (Focșani). Clasat al 19-lea în țară la categoria de vîrstă 14 ani, conform clasamentului dat publicității în această lună de către Federația Română de Tenis, Andrei Mărcuț a avut de înfruntat numai adversari de valoare, 10 dintre cei care au intrat pe tabloul principal de 32 de jucători fiind între primii 15 clasați în țară. Categoric, victoria de la Focșani îi va aduce lui Mărcuț un punctaj care îl va ajuta ca la finala campionatului național să se numere printre capii de serie.
La același concurs au participat și trei tenismeni de la Sport Club Municipal Bacău, Erimicioiu, Mocanu și Diaconescu, toți aflați în primul an de categorie și toți eliminați din primul tur. „Cupa Unirii” s-a desfășurat în sală, pe dușumea, la Sala Sporturilor din Focșani și, în prima zi, la sala de sport din Gugești. Următorul concurs, tot de categoria a III-a, va avea loc pe 31 ianuarie, la Galați, Cupa ICMRS. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns