Angajarea absolvenților, o adevărată afacere pentru patroni

Redacția Ziarul de Bacău

încă de la sfîrșitul lunii septembrie, Forțele de Muncă din Bacău au început să acorde ajutorul de șomaj primilor absolvenți din acest an care n-au reușit să-și găsească serviciu în cele 60 de zile prevăzute de lege din momentul încheierii studiilor. „Este vorba de persoanele cu studii superioare, profesionale sau medii din județ care nu au încă serviciu la expirarea timpului acordat obținerii unuia. Astfel, din totalul de 1900 de absolvenți înregistrați în baza noastră de date, 185 au fost deja puși în plată. Cuantumul ajutorului de șomaj pentru ei este de jumătate din salariul minim brut pe economie, adică 1,4 milioane de lei”, ne-a declarat directorul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, Octavian Țicău. Potrivit spuselor sale, orice agent economic care încadrează absolvenți cu contract de muncă valabil măcar trei ani beneficiază de unele facilități legale de genul subvenționării lunare de la stat, timp de un an, a posturilor create. Pentru absolvenții de școli profesionale sau arte-meserii, firma respectivă va primi lunar 2,8 milioane de lei, pentru cei care-au terminat liceu sau postliceală se primesc 3,5 milioane, iar pentru tinerii cu facultate ori masteranzi, unitatea va obține 4,2 milioane de lei.
Am stat de vorbă și cu cîțiva dintre absolvenții acestui an, tineri întîlniți la amiază în holul de la AJOFM. „Am terminat liceul pe profilul tehnico-poștal și nu m-am înscris deocamdată la o facultate. Nici de lucru n-o să-mi caut momentan, aș vrea să mă odihnesc un pic. Am trecut pe aici să văd cum e cu șomajul”, ne-a declarat Mona C., în vîrstă de 19 ani. „Eu am încercat la universitate, dar n-am reușit să intru de data asta. Voi încerca și la anul. Pînă atunci însă, ca să nu stau degeaba, vreau să fac un curs de coafeză prin Forțele de Muncă”, ne-a spus o altă absolventă a liceului PTTR, Claudia Ciuraru, de 19 ani.
„Am reușit, din fericire, să-mi găsesc de lucru la Societatea Handicapaților Fizic și am venit să-mi declar situația”, s-a exprimat un absolvent mai norocos, Bogdan Ardeleanu, de 24 de ani, care vara aceasta a terminat Facultatea de Psihologie. Un alt fost student, Alexandru Ciocîrlan, de 24 de ani, venise și el după informații privind ajutorul de șomaj, dar nu era deloc lămurit dacă poate lua acest venit, deoarece a terminat Medicina și nu și-a dat încă rezidențiatul. „Examenul îl am în decembrie, iar dacă nu iau, voi face un an de stagiatură, cu salariul minim pe economie. Am trecut să văd însă dacă pot lua un timp șomaj, că au trecut deja cîteva luni de la absolvire și nu m-am putut angaja, neavînd încă dreptul să profesez. N-am aflat mare lucru”, s-a plîns acesta. întrebat despre statutul mediciniștilor, directorul AJOFM a precizat că și ei vor fi tratați precum ceilalți absolvenți șomeri, primind indemnizație pînă la clarificarea statutului profesional. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.