Situația salariilor angajaților Spitalului Județean s-a rezolvat prin banii pe care unitatea medicală i-a primit la rectificarea bugetară. „Banii ne ajungeau să asigurăm salariile pînă la sfîrșitul trimestrului trei și ne făceam probleme pentru ultimul trimestru. Prin Casa de Sănătate am primit pentru salarii circa 20 de miliarde de lei. Din acești bani vom asigura salariile, mai puțin lichidarea din luna decembrie”, ne-a declarat medicul Leonard Roșu, director la Spitalul Județean. În principala unitate medicală a județului lucrează în prezent 1.600 de salariați. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns