Piloții de la Baza Aeriană Bacău au făcut antrenamente de supraviețuire, antrenamente absolut necesare în cazul în care s-ar impune catapultarea lor. Antrenamentele au început cu exerciții de parașutare care s-au efectuat în Baza Aeriană și au fost supravegheate de comandorul Adrian Poponea, instructor șef la Statul Major al Forțelor Aeriene din București. âmpreună cu alți doi instructori de parașutaj au explicat piloților ce au de făcut și care sînt regulile pentru a putea fi recuperați cît mai ușor. Piloții trebuie să înțeleagă că un singur pliu așezat greșit la împachetarea parașutei poate avea consecințe dramatice. Tocmai de aceea, Poponea a declarat că, de cel puțin trei ani, exercițiile de parașutare au cuprins și studenții de la facultatea de specialitate. „Programul funcționează acum foarte bine, problema este cu parașutele, pentru că sînt expirate în proporție de 75 la sută. Adică cele din necesarul pentru antrenamentul piloților. Avem buget alocat pentru înlocuirea lor în proporție de 25 la sută în cursul acestui an și, poate, pentru tot lotul, în cursul celui viitor. Acum, lucrăm cu parașute împrumutate de la Batalionul de parașutiști din Bacău”, ne-a declarat comandorul Poponea.
Nici avionul din care s-au efectuat parașutările nu este al Bazei Aeriene. Aeronava de tip AN 26 aparține Bazei Aeriene 90 Otopeni și a efectuat și zboruri pînă la 7.000 de metri, înlălțimea de la care s-au parașutat cei doi instructori. „Am urcat destul de greu pînă la înlățimea asta și pînă acolo am mai făcut două parașutări la alte înălțimi. Este cel mai complex zbor pe care îl poate executa acest tip de aeronavă. Are mai multe variante de înarmare, dar cea de desant este cea mai performantă. Iar cei doi instructori au sărit fără mască de oxigen, de la 7.000 de metri, lucru pe care, am înțeles, nu-l poate face chiar oricine”, ne-a spus și lt. cdor. Ion Florea, pilotul aeronavei care s-a remarcat la aplicații internaționale prin aterizările pe pistele de nisip din Maroc.
După terminarea exercițiilor de parașutare, piloții militari au fost la Valea Uzului, unde au făcut exercițiile propriu-zise de salvare și supraviețuire în creierul munților. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.