Anul Enescu

âmpreună pînă la „sfîrșitul-sfîrșiturilor”…

* Un cămin cultural neobișnuit

Mașina „Curții Mari” din Tescani rulă încet pe aleea din piatră măruntă și albă întruchipînd zăpada. Apoi coborî lin „dîmbul” din fața porților. Tudor – șoferul, cunoștea fiecare palmă de loc. Era o minunată zi de septembrie a anului 1937. Razele soarelui mîngîiau ciorchinii de struguri de pe marginea drumului. După puțin timp ajunseră în fața clădirii „Căminului Cultural” din Tescani, un vechi local unde a funcționat școala. Aici era sediul „Asociației Culturale a Intelectualilor de pe Valea Trotușului”. Scopul ei era nobil și așteptat de mult: „Cultivarea membrilor ei și răspîndirea culturii în popor”. Acum, întreaga suflare omenească din zona Trotușului se adunase aici, în haine de sărbătoare și cu steaguri tricolore în mîini. Cîțiva călăreți, în frumoase costume naționale, însoțiseră mașina ca o adevărată gardă de onoare. Un murmur izbucni în mulțime:
– A venit Enescu! A venit Enescu!
Cu eșarfa tricoloră pusă pe piept ieși în întîmpinare primarul comunei. Din mașină coborî mai întîi Alice Rosetti, „înaltă, zveltă, cu o rochie neagră pînă la pămînt”. O urmă maestrul Enescu. Zîmbi și salută cu mîna. Izbucniră urale. Roșu la față de emoție, primarul le adresă cuvinte de binevenit și mulțumiri pentru că au dat curs invitației. Preotul Nicolae Procopie, aflat la vîrsta de 50 de ani, ajutat de călăreții Ilie Popa și Nicolae Botezatu, se străduiră să facă slujba cît mai frumoasă. Din nou, primarul rugă pe maestru să dezvelească inscripția de la intrare, adăugînd că aceasta va fi aici pînă la „sfîrșitul-sfîrșiturilor”. Cînd pînza căzu, cei prezenți aplaudară. Se putea citi:
„Căminul Cultural George Enescu”
Profund emoționat, Enescu, care era încă din 1931 membru de onoare al „Comitetului Școlar din Tescani”, adresă cuvinte de mulțumire și, îmbrățișîndu-l pe primar, îmbrățișa pe toată lumea.
Pentru Enescu onoarea aceasta acordată într-un sat pierdut undeva, în Moldova, era o onoare la fel de mare ca și aceea cînd primise „Legiunea de onoare” de la președintele Franței. An de an George Enescu va milita pentru constituirea unei bogate biblioteci.
La Căminul Cultural „George Enescu” se organizau minunate șezători culturale, serbări dedicate marilor evenimente ale României. Totul pînă în 1947, cînd „ilegaliștii” s-au întrecut a devasta acest așezămînt de cultură. Au dispărut cărțile din bibliotecă, documente cu semnătura lui George Enescu, mobilierul. Locul lor avea să fie luat de „operele” lui Lenin, Stalin… (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!