Anul Enescu

Compozitorul – sub „orizonturile roșii”

„încep să cred că armistițiul de la 23 August a fost o mare nenorocire pentru noi” – scria, cu amărăciune, G.C. Nicolescu, în ziarul „Desrobirea” al Partidului Socialist-Țărănesc. Avea dreptate! Peste tot era prezent „Soldatul Mișa”. Iată cum îl descria ziarul „Orizont” pe „Mișa, soldat sovietic: Mișa e un tînăr slab, poartă o bluză de pânză verde și cisme. Pe cap, un mic chipiu pus pe o ureche. El vorbește perfect românește, germana, franceza. Mișa e un soldat simplu, dar el știe, el simte că e om și că nimeni nu-l poate înjosi. Când vorbește cu superiorii lui păstrează respectul cuvenit, dar nu e cuprins nici de spaimă, nici de timiditate în fața lor. Mișa rămâne un om în fața oricărui superior, el simte demnitatea lui de om. Acest soldat e tipul soldatului sovietic model, conștient, care a primit educație specială, care știe bine pentru ce luptă și care, orice s-ar întîmpla, orice ar trece peste el, rămâne…incoruptibil!”
Cît de incoruptibil era Mișa ne-a spus marele Constantin Tănase: „De la Nistru pân’ la Don/ Davai ceas, davai palton./ Davai ceas, davai soție/ Harașo tovărășie!”
La cinema „Trianon” are loc, în octombrie, „o premieră excepțională”, „cel mai grandios muzical sovietic”, cu „cel mai mare tenor: <>”.
„Guvernul instalat la 23 August n-a dat nici măcar iluzia că, trecând peste toate lipsurile și învingînd toate relele prezentului, vom putea spera într-un viitor mai bun urzit de el”, arăta N.D. Cocea în „Victoria”. Incep epurările. Ziarul „Dreptatea”, al PNȚ, avertiza că „nu avem discernământul să ne alegem epuratorii. Indivizi certați cu democrația, unelte docile ale dictaturii de ieri, instrumente devotate ale carolismului și ale antonescianismului apar acum ca arbitri în comisiile de epurație ale aparatului de stat”.
Cînd s-a mai întîmplat ceva asemănător? Parcă după decembrie 1989…
Dar, să revenim: „zboară” definitiv din presă un prim lot de ziariști: Stelian Popescu, Pamfil Șeicaru, Nichifor Crainic, Dem. Teodorescu, Al. Hodoș… Cad „în păcat” M. Fărcășanu – „Stalin este geniu politic și are un simț practic remarcabil…; G. Călinescu – „Izbitoare la mareșalul Stalin este seninătatea zâmbitoare care-i dă un humor venerabil ca al unui indian de rasă cum era Tagore. Acest calm superior al ochilor este semnul bărbatului de stat clasic. Ultimele imagini ale mareșalului în uniformă ne aduc fizionomia din ce în ce mai părintească, cu o privire timidă și pură”. Frumos, nu?!
Dar, luna octombrie 1944 avea să fie marcată de două lucruri deosebite. Primul: Au sosit geamuri! „Comercianții sunt obligați să servească pe toată lumea și să treacă într-un registru special pe toți cei cărora le-au vândut geamuri. Nu se vinde nimănui mai mult de 10 metri pătrați de geamuri”. Al doilea: concertul de deschidere a noii stagiuni a Filarmonicii. Evenimentul a avut loc la 22 octombrie 1944, la sala „Aro”. Maestrul Enescu simte norii roșii care-l înconjoară. Vine la repetiții după ce a călătorit cu tramvaiul. Bucureștenii îl văd stând cuminte în vagon, cu vioara pe genunchi. Cu toate lipsurile și necazurile, sala e plină ochi. Incă s-au mai găsit lemne să se încălzească sala. Dirijează însuși George Enescu. In program: „Simfonia a IV-a” de Ceaikovski, „Poemul pentru vioară și orchestră” de Chausser și „Poema română” a lui Enescu. Pentru cîteva ceasuri, spectatorii au uitat de grozăviile războiului și ale ocupației. N-a trecut decît o lună , și în decembrie 1944 George Enescu este împins în față: va milita în cadrul „Asociației române pentru strângerea legăturilor cu URSS” la „subsecțiunea Muzică”. Președinte al ARLUS fusese numit Mihail Sadoveanu, iar ca vicepreședinți – M. Ralea și Perpessicius. Peste doi ani, în iulie 1946, un juriu compus din George Enescu, Mihail Jora, Emanoil Ciomac, Mihail Andricu, Alfred Alessandrescu desemnează candidații români pentru concursul „Menuhin” de la Geneva: Radu Aldulescu (violoncel), Mircea Negrescu și Ion Voicu (vioară), Ioana Nicola, Arta Florescu, Viorel Ban, Zenaida Pally (canto). Cu mari eforturi, trecînd peste tot felul de obstacole, George Enescu este, din ianuarie 1947, la New York. Ca recunoaștere a geniului său muzical, la marele hotel „Waldorf Astoria” se oferă o recepție în onoarea lui, la care au participat peste 1 000 de invitați de seamă. „Tovarășii” îl scăpaseră printre degete!… (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!