Anul Enescu

Ecouri la „Oedip”

Seara zilei de 10 martie 1936: cortina Operei din Paris se ridică pentru prima dată la „Oedip”. „A fost o seară cu adevărat frumoasă – mărturisea George Enescu – la care toți au participat cu însuflețire, în timp ce eu îmi simțeam inima zvâcnind după atâția ani de speranțe și eforturi”.
Cum a primit Opera Franceză premiera „Oedip”? Enescu își amintea: „A doua zi, în presă au apărut articole elogioase, semnate de nume reputate – Georges Auric, Jacques Ibert, Gustave Bret, Pierre Octave Ferroud, Louis Laloy, Roberto Kemo, Reynaldo Hohn, Louis Aubert, Andre Couernoy, Georges Pisch, Paul Le Flem, Henry Prurieres, Henry de Curzon, Andre Georgess, Paul Landremy, Gabriel Marcel, Gustave Doret, Tristan Klingsoir, Constantin Photiades. Ce palmares! Citez îndeosebi pe Gustave Samazenih, care a publicat în diverse reviste șase dări de seamă despre opera mea, dovedind astfel că avea nu numai darul de a scrie despre toate subiectele, ci și acela al omniprezenței! Și mai citez în mod deosebit pe amicul meu Emile Vuilleermos, care a publicat despre Oedip două studii monografice, cea mai bună răsplată a mea”. Acesta scria, la rîndul său, printre altele: ” Zânele care au stat la leagănul lui George Enescu i-au adus – dându-i geniu în loc de talent – un dar foarte incomod… Muzica sa în teatru nu deține clasicul rol pe care i-l dau <>. Ea nu analizează nimic, nu declamă, ci se mulțumește să freamăte cu o sensibilitate miraculoasă. Ea este subconștientul dramei. Forma aceasta elitică, discreția și lirismul ei adânc n-au fost totdeauna înțelese la prima audiție. Cum să înțelegi de prima dată o astfel de muzică, atât de uimitor lipsită de prejudecăți, care-și schimbă mereu forma și se reînnoiește în fiecare situație? Și totuși, cine oare nu va recunoaște aici o capodoperă autentică plină de o emoție profundă și comunicativă, una din culturile crezului sufletesc?”.
Cum a fost privită premiera lui „Oedip” în România?
Orele 8 (ora 10) la București, prin postul de radio Paris -Tour Eifel, opera a fost transmisă în direct de posturile de radio românești. Intreaga suflare românească lua cunoștință de succesul geniului său, George Enescu. A doua zi, întreaga presă românească consemna elogioase comentarii ale mărețului eveniment care ne umplea de „bucurie și mândrie pe toți românii”. Ziarul „Adevărul” nota: „Reprezentarea operei Oedip a d-lui Goerge Enescu la Opera Mare din Paris constituie unul din acele evenimente prin care poporul căruia îi aparține marele compozitor își înscrie o pagină de glorie în cartea civilizației universale”. La rîndul său, „Universul” scria: „Acest eveniment, a cărui însemnătate trebuie prețuită, înseamnă o dată nu numai în istoria artei muzicale, ci și în istoria națiunii române”. Apoi, „Cuvântul liber”: „Contribuția lui Enescu apare cu atât mai impresionantă și mai sublimă, cu cât ea se ridică, în clasica ei desăvârșire, în vremurile noastre când se ascut cu înverșunare în patria tocmai a acelor genii cu care a fost comparat – Wagner, Beethoven, Schumann. Umanitatea are nevoie de pace, de dragoste, de înălțare care numai prin aceste magnifice opere artistice pot fi reprezentate”. Iar „Universul” concluziona: „Creațiunea lui Oedip pe scena Operei Mari din Paris s-ar putea rezuma astfel: Triumful lui George Enescu, gloriosul muzician român”. „Câteva zile mai târziu – povestea maestrul -, directorul Artelor Frumoase, Georges Huisman, îmi înmâna cravata de Comandor, care – sincer mărturisesc – mă făcu să roșesc de fericire. Franța mă primise copil în școlile sale și iată, acum, mă înscria pe tabelul celor distinși cu Crucea Legiunii de Onoare”.

Prezentare de Eugen Șendreacluziona: „Creațiunea lui Oedip pe scena Operei Mari din Paris s-ar putea rezuma ast

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!