Efectele inundațiilor de anul trecut, care au afectat grav instalațiile de captare și distribuire a apei potabile din orașul Tîrgu Ocna, continuă să fie resimțite și acum de locuitori. Pînă în prezent, s-a reușit finalizarea a doar două etape, din cele trei stabilite, pentru reabilitarea sistemului de captare și distribuție, lucrări pentru care s-au cheltuit circa 575.000 lei noi, dar care nici pînă în prezent nu au fost decontați. Lucrările au fost sistate, așadar, din cauza lipsei banilor. Ar mai fi necesari peste1.200.000 de lei noi, care ar trebui să fie alocați de către Consiliul județean. „Cea de a treia etapă a programului de reabilitare a rețelei constă în realizarea unei estacade pentru rețeaua de aducțiune la rezervorul Vâlcele, concomitent cu construcția unui acces pietonal spre zona Parcului Măgura. Deocamdată, însă, așteptăm banii”, a precizat Mihai Stan, jurist în cadrul Serviciului Urbanism al Primăriei tîrg-ocnene. (Romulus Dan BUSNEA) Dan Bus
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.