Apa murdară – potabilă sau nu?

Redacția Ziarul de Bacău

Chiar dacă nu atît de des și doar pentru scurt timp în ultima vreme, de fiecare dată cînd într-o zonă din municipiul Bacău se oprește furnizarea apei potabile pentru executarea unei lucrări pe rețeaua de distribuție, la reluarea programului de livrare se întîmplă același fenomen care face imposibilă folosirea ei. Cîteva zeci de minute sau chiar mai mult, la robinete curge un lichid dezgustător, de culoare maronie, care ar face scîrbă și unui animal. Pînă ce devine clară, zeci de metri cubi de apă se duc la canalizare, pentru că nu pot fi utilizați nici măcar la spălat pe jos. Unii, însă, presați de timp, se încumetă să o bea ori să prepare cu ea mîncare cînd încă nu s-a limpezit îndeajuns. Există, în această situație, vreun risc pentru sănătatea celor care o consumă astfel?

„Băută, apa murdară provoacă doar iritații”

Din capul locului, doctorița Cornelia Cojocaru, directorul Direcției de Sănătate Publică, ne asigură că apa rece din Bacău este autorizată sanitar, deci potabilă. „Apa murdară, însă, din punct de vedere macroscopic nu are calitatea corespunzătoare. în această stare ea nu este consumată, așa că nu prezintă nici un risc pentru sănătate. Dacă, prin absurd, ar fi băută, la organismele mai sensibile ar putea să provoace doar iritații ale tegumentelor. Trebuie știut, însă, că este tratată suficient de bine, astfel că întotdeauna există în ea clor liber, ceea ce înseamnă că nu poate fi vorba de o poluare a ei bacteriologică. De altfel, rezultatele analizelor de laborator arată că toate concentrațiile chimice și bacteriologice se încadrează în limitele maxime admise. Se impune, totuși, pentru eliminarea disconfortului creat, înlocuirea rețelei de distribuție”, ne-a declarat directorul DSP.

Unele boli digestive pot fi puse pe seama calității apei

Solicitat să se pronunțe ca medic specialist în boli digestive, doctorul Constantin Petraru, gastroenterolog în Spitalul Județean de Urgență, nu este de aceeași părere cu conducerea DSP. „Dacă apa este murdară, se presupune că ea are microbi. Or, microbii este posibil să provoace afecțiuni toxice sau microbiene. Nu am făcut un studiu, nu mai știu care sunt rezultatele de laborator la analiza probelor de apă potabilă, ce conține ea, dar multe afecțiuni digestive pot fi puse în legătură cu calitatea apei pe care o consumă bolnavii în cauză. Este vorba mai ales de afecțiunile microbiene intestinale. Este cert, însă, că apa murdară care curge adesea la robinet este nepotabilă”, a precizat doctorul Constantin Petraru. (Elena ȚINTARU) presupune că ea are microbi. Or, microbii este posibil să provoace afecțiuni toxic

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.