Guvernul a alocat 40 de miliarde de lei vechi pentru investițiile la Spitalul Municipal Bacău. Potrivit Ordonanței de Guvern 766, din 14 iunie 2006, suma se utilizează pentru finanțarea unor cheltuieli curente și de capital. Valoarea totală a alocațiilor bugetare prin Ministerul Administrației și Internelor, pentru mai multe județe din țară, de ridică la 165 de miliarde de lei, suma alocată pentru Spitalul Municipal Bacău fiind cea mai mare. „Este un prim pas pentru acest proiect, care începe să prindă contur. Sperăm ca în acest an să fie organizată licitația și să demareze, efectiv, lucrările. Termenul opimist pentru finalizarea acestui proiect este de trei ani”, a precizat Romeo Stavarache, primarul Bacăului.
Pe lîngă banii alocați prin Ministerul Administrației și Internelor, fonduri pentru ridicarea acestui obiectiv de investiții vor veni și de la Ministerul Sănătății, instituția din teritoriu a acestui for, Direcția de Sănătate Publică, fiind beneficiarul final al lucrărilor. Primăria Bacău este, potrivit primarului Stavarache, cofinanțator la acest proiect. în acest an, pentru investițiile la Spital, Consiliul Local a alocat aproximativ 25 de miliarde de lei. „Banii cu care primăria va cofinanța această lucrare vor putea veni din bănci, de la Ministerul Administrației și Internelor și din fonduri europene nerambursabile”, susține Stavarache. Valoarea totală a lucrărilor este estimată la 40 de milioane de euro, sumă în care intră ridicarea construcției, amenajarea și dotarea cu aparatură de cel mai ridicat nivel. Proiectul inițiat de Romeo Stavarache a stîrnit deja dispute și critici, o parte dintre politicieni considerînd că suma pe care o presupune ridicarea spitalului este prea mare. Contestatarii proiectului spun că banii ar fi suficienți pentru dotarea Spitalului Județean Bacău la standarde moderne. (Costinela BREAHNĂ)aloarea totală a lucrărilor este estimată la 40 de milioane de euro, sumă în care intră ridicarea construcției,
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.