Eduard ADAM
Am rîs ieri de m-am prăpădit împreună cu un prieten la telefon, ba chiar și după ce-am închis, cînd am remarcat cît de săraci sînt aleșii locali, județeni și parlamentarii băcăuani. De fapt, încă din start trebuie să spun că de ieri, de cînd am deschis pagina de Internet a Consiliului Local Bacău, sînt confuz rău de tot. Nu mai știu care e ales local, care e parlamentar sau prefect, cine mai e încă în viață și cine a decedat. Acolo, credeți-mă, sînt toți la grămadă! O primă dovadă despre cît sînt de interesați consilierii locali și aparatul primăriei despre ce se întîmplă cu declarațiile lor de avere, despre cum arată pagina lor web. Acuma, sincer, nu m-ar mira ca nici unul dintre cei vizați să nu fi descoperit pînă acum tărășenia fiindcă, fie nu a deschis măcar din curiozitate pagina, fie nici măcar nu și-a depus declarația de avere.
Dar, în fine, să ne referim la cei care au declarațiile postate, mai noi sau mai vechi. Mi-a sărit în ochi, de exemplu, declarația viceprimarului Nicolae Onică, pe care de destulă vreme îl văd la volanul unui ditamai Ford Focus. Și nu mare mi-a fost mirarea să descopăr că în declarația sa nu apare mașina cu pricina. în schimb, viceprimarul Bacăului e înregistrat cu o motocicletă. E drept, marca Yamaha. însă oricît de Yamaha o fi ea, tot n-are patru roți și nici patru locuri. Dar ce spun eu aici: sigur mașina e a soției, care n-are însă declarație de avere, că intră în categoria personalului contractual al Inspectoratului Școlar. Sau, mă gîndesc că, poate, un prieten cu mînă largă i-a dat mașina așa, degeaba, să vadă și domnul Onică ce cool e să fii la volanul unui Ford Focus? Nu știu, greu de spus.
Remarc însă prezența lui Mihai Șlic, pe care-l salut! Nu, nu pe omul de afaceri Mihai Șlic, ci pe viceprimarul Mihai Șlic. Știu că acesta s-a retras de aproape un an din funcție, dar nu la fel spune și pagina Consiliului Local. Chiar mă gîndeam că vreun român plecat în străinătate, dacă o fi citit în paginile web ale ziarelor locale băcăuane despre demisia lui Șlic, iar acum o vedea că el, de fapt, încă mai e la Primărie, va spune, foarte probabil, „bă, da’ mincinoși îs ziariștii ăia din Bacău”. Ba pot spune cititorii c-avem și imaginație, că am scris zile la rînd despre evenimentul cu pricina, care, după cum arată pagina primăriei, n-a avut loc niciodată.
Dar, hai, să nu fim așa de răi! O mică scăpare a celor de la Primăria Bacău. Și, ca nu cumva să spună c-avem ceva cu ei, să ne îndreptăm atenția și spre stimabilii parlamentari băcăuani, care nici ei nu stau prea bine. Adică, ce spun eu, e exact invers: stau mai bine decît am crede. Și asta, fiindcă nu doar peste Năstase și compania de la București a dat „norocul” Tamara, ci și peste social-democrații băcăuani. Cărora au început să le curgă, nitam – nisam, moștenirile. Curat lucru, așa cum au remarcat și alții înainte, 2005 a fost anul moștenirilor pentru ei. De exemplu, pentru domnul deputat băcăuan Nicolae Bănicioiu, care a primit moștenire o casă în județul Vîlcea. Dacă vreți să aflați cum, sunați-l dumneavoastră, fiindcă noi am încercat, dar telefonul parlamentarului, plătit din bani publici, era închis. Și, dacă stau bine și mă gîndesc, cred că am forțat nota, spunînd că domnul Bănicioiu e parlamentar de Bacău. Nu-mi aduc aminte să-l fi văzut vreodată în calitate oficială pe la noi.
La fel de norocos a fost și senatorul democrat Cristian Cucuian, căruia i-a fost donată o casă. El spune că imobilul cu pricina i-a revenit după moartea surorii bunicii, pe care o avea în grijă. Așa o fi!
în fine, citiți declarațiile de avere! Citiți-le și-o să vă distrați. Asta, în tr-o primă fază. Apoi o să vi se facă milă de cei mai mulți dintre aleși, așa că sînt aproape convins că o să vă duceți să le dați ceva de pomană. Orice-ar fi, bani sau de mîncare, aveți grijă unde le duceți: apartamentele de la bloc sînt de fațadă. Mai bine, căutați-le vilele! doar peste Năstase și compania de la București a dat „norocul” Tamara, ci și peste social-democrații băcăuani.
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.