~2 min lectură 2 comentarii

APDRP devine Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale

Redacția Ziarul de Bacău

Reorganizarea este justificată prin nevoia unui cadru instituțional pentru implementarea PNDR 2020.

econ.afir

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) va fi reorganizată și va deveni Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Motivul care vrea să justifice această schimbare este îmbunătățirea capacității insituționale pentru implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Ordonanța care stabilește cadrul legislativ de organizare și funcționare a Agenţiei pentru Finanțarea Investițiilor Rurale urmează a intra în vigoare după publicarea ei în Monitorul Oficial. „Reorganizarea Agenției – spune directorul Oficiului Județean Bacău al APDRP, Andrei Seto – vine ca un pas firesc, în contextul începerii unei noi perioade de programare financiară la nivelul Uniunii Europene și al necesității de optimizare a activității, în sensul debirocratizării și eficientizării proceselor derulate de instituție. Procesul de reorganizare a APDRP presupune inclusiv aplicarea unor sisteme de management performant, care vor asigura reducerea duratei de analizare a solicitărilor de finanțare, descentralizarea unor activități la nivelul structurilor județene ale Agenției, un control mult îmbunătățit al utilizării fondurilor plătite, eliminarea unor procese complexe și greoaie (exemplu concret în acest sens fiind simplificarea procesului de achiziție de bunuri de către beneficiarii privați prin întocmirea de către Agenție a Bazei de date cu prețuri de referință), reducerea timpului necesar pentru solicitarea fondurilor europene (un alt exemplu concret este implementarea sistemului de depunere on-line a Cererii de finanțare pentru majoritatea măsurilor de investiții disponibile prin PNDR).”

APDRP are atribuţii exclusiv privind implementarea tehnică şi financiară a PNDR 2007 – 2013 şi evident a Programului SAPARD, în timp ce AFIR va prelua atât partea de implementare și monitorizare a acestor programe, până la finalizarea acestora, cât şi implementarea tehnică şi financiară a noului Program, respectiv PNDR 2014 – 2020. AFIR preia patrimoniul Agenţiei de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit şi atribuţiile ce decurg din funcţia de monitorizare a Programului SAPARD, precum și atribuțiile de implementare tehnică, plată și monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013. Mai mult decât atât, AFIR va respecta criteriile de acreditare pe toată perioada pentru care i-a fost conferit managementul asistenţei prin deciziile Comisiei Europene.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. P
    Patachi Cristian
    10 noiembrie 2021, 07:11
    0

    Buna ziua as fi interesat sa fac un proiect pentru o mica afacere an domeniul construcțiilor o fabrica de făcut pavaje.

  2. P
    Patachi Cristian
    11 noiembrie 2021, 17:54
    0

    Proiect

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.