Peste 50 de membri ai Asociației Apicultorilor, filiala Bacău, au manifestat, ieri, în fața Prefecturii, pentru a-și arăta nemulțumirea față de taxa de drum pe care trebuie să o plătească. „Noi trebuie să plătim taxă de drum pe un an întreg, deși activitatea noastră este sezonieră. Un străin care vine în țara noastră plătește taxa numai pe perioada cît stă aici, ori nu este normal ca noi să plătim dacă nu ne deplasăm. Anual trebuie să achităm în jur de 30 de milioane de lei, adică echivalentul pe care l-am lua dacă am vinde între cinci sute și o mie de kilograme de miere”, ne-a declarat Gheorghe Sava, vicepreședintele Asociației apicultorilor băcăuani. Acțiunea de protest a început la ora 10.00 și a durat două ore. Ea nu va continua și în zilele următoare. „Este o acțiune realizată în toate județele din țară. Noi am mai protestat și anul trecut, am trimis memorii la Prefectură, Cancelaria Primului-ministru și Ministerul Agriculturii, dar fără nici un folos. Răspunsurile au fost mereu aceleași, că este lege și nu se poate să plătim taxa de drum doar pe perioada cît avem activitate cu albinele”, a precizat Gheorghe Sava.
Printre protestatari au fost și trei călugări de la o mănăstire din Valea Seacă, care se ocupă de apicultură. Pe pancartele protestatarilor se puteau citi „Noi vă oferim sănătate, iar voi ne taxați cu rovignete”, „Vrem să plătim taxa de drum după numărul de zile în care folosim drumurile publice!”, „Prin polenizare, producția agricolă crește cu 30-50%” sau „Albinele sînt în pericol”. Apicultorii s-au mai plîns că ei au sezon de vîrf doar trei luni din an, din mai pînă în iulie, și că sînt obligați să plătească taxa de drum pe întreg anul. în plus, mai spun ei, prețul mierii nu le este favorabil, între 30.000 de lei și 50.000 de lei kilogramul cînd o dau en-gross. în județul nostru sînt aproximativ 400 de apicultori membri ai asociației. La finalul acțiunii de protest, manifestanții au lăsat la Prefectură un memoriu cu doleanța lor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.