~1 min lectură 2 comentarii

Aproape 200 de pompieri luptă de 4 zile să stingă incendiul de la Tg. Ocna. Printre ei, și Alexandra

Andra Juverdeanu

De patru zile, circa 200 de pompieri băcăuani luptă cu flăcările și tot atâtea zile ei fac neîncetat dovada efortului supraomenesc pe care îl depun, pentru a proteja comunitatea afectată de incendiul care a izbucnit la fondul forestier din localitatea Târgu Ocna. Printre ei, se află și Alexandra Maria, sergent major în cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.

Alexandra a început ca voluntar, participând la misiuni ca parte a echipajului de prim ajutor, în cadrul aceluiași detașament. „Cu toate acestea, pasiunea pentru misiunile de stingere a fost mai înflăcărată, motiv pentru care, de anul trecut, Alexandra a devenit membră a echipajelor de stingere, respectiv conducător autospeciale, ca urma promovării concursului pentru această funcție”, au transmis colegii ei din ISU Bacău.

E la început de drum și, cu siguranță, va mai lua parte la multe misiuni nobile. „Alexandra, îți mulțumim pentru efort, pentru altruism și pentru toate barierele pe care le depășești!”, i-au mai transmis cei de la ISU Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    Gica Contra
    6 aprilie 2024, 05:14
    0

    Nu inteleg rostul acestui articol. Ce scop are?

  2. c
    contribuabil
    7 aprilie 2024, 07:41
    0

    terminati cu osanalele indreptate spre sectorul public si eroii speciali bugetofagi …sau de acolo vine agenda de fapt.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.