Romsilva a lansat licitațiile pentru lucrări la aproape 30 de kilometri de drumuri forestiere în județul Bacău. Aceste drumuri sînt esențiale în întreținerea și exploatarea fondului forestier. Licitațiile vor avea loc la sfîrșitul lunii iunie, iar contractele care ar putea fi astfel încheiate trebuie predate „la cheie”. Astfel, se prevăd lucrări la drumul Cătana, de aproape un kilometru, în opt luni, la Clăbuc pe mai mult de trei kilometri, în 23 de luni, la drumul Pietroasa în prelungire – terminat în nouă luni sau la transformarea unor lucrări la cantoanele Dobrele – Moș Coman (1,6 kilometri), cu realizare în 12 luni, Dobrele – pe 2,5 kilometri, tot în 12 luni. Lucrări similare trebuie făcute și la drumurile Cracu Mic – Merișor, Izvoarele – Bîrloagele, Chilișca etc. O bună parte dintre drumurile forestiere se află într-o stare avansată de degradare. Silvicultorii băcăuani au în administrare o suprafață totală de 242.440 de hectare de pădure, din care 236.071 de hectare fond forestier proprietate publică a statului și 6.369 de hectare proprietate privată a persoanelor juridice și publică a comunelor. Teritorial, cea mai mare suprafață administrată se găsește în județul Bacău, dar suprafețe reduse se află și în județele vecine – Harghita, Covasna, Vrancea, Neamț și Vaslui. Administrarea fonduluiu forstier se face priun 14 subunități silvice, 44 % dinn suprafața împădurită fiind în zona de munte, 43% în zona de deal – podiș și 13 % la cîmpie și în lunci, generînd o energie de relief cuprinsă, altitudinal, între 1.664 de metri (Vîrful Grindușu – Ocolul Silvic Agăș) și 95 de metri (Lunca Siretului ). (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.