scoase la concurs de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), luna viitoare. Inspectorul școlar general Ovidiu Cojocaru spune că respectivul examen este programat pentru jumătatea lunii noiembrie. O listă completă cu posturile care sînt scoase la concurs, perioada de înscriere, precum și documentele necesare înscrierii în competiție vor fi afișate, în zilele următoare, la sediul ISJ. „Mulți dintre managerii unităților de învățămînt din județ se află la final de mandat sau ocupă aceste posturi în baza unor numiri prin delegație. Toate aceste posturi sînt scoase la concurs”, a explicat Ovidiu Cojocaru. O situație mai specială o reprezită cele aproximativ 160 de școli din județ care, din această toamnă, și-au pierdut personalitatea juridică și, ca atare, vor fi conduse de directorii școlilor mai mari din localitate. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.