„Micuța Picasso”, salvată de pompieri
• este vorba despre o pisică ce se blocase într-un balcon
Agitație mare, ieri, la un bloc de pe strada Mioriței din municipiul Bacău. Motivul nu a fost vreun cumplit accident de circulație sau vreun incendiu devastator, ci o biată felină, neagră și tare speriată, care i-a pus pe jar pe pompierii militari. Ei au fost nevoiți să folosească o autoscară pentru că pisica jucăușă a rămas blocată într-un balcon de la etajul cinci, unde mieuna de mama focului.
„Micuța Picasso”, pentru că așa o cheamă pe siameză, a fugit de acasă și s-a ascuns în balconul apartamentului vecin, de unde i-a fost frică să se mai întoarcă. Pentru că proprietarii locuinței sînt plecați la muncă în străinătate, stapînul pisicii nu a reușit s-o recupereze și a solicitat sprijinul pompierilor militari. Pentru a evita un eventual accident, pompierii au întins la baza blocului două pături, însă pisica n-a vrut în ruptul capului să se arunce în gol. în această situație, unul dintre pompieri și-a luat inima-n dinți și a urcat să salveze felina. Cum tradiționalul „pis-pis” n-a dat rezultate, pompierul a atacat în forță și a reușit să aducă mîța cu picioarele pe pămînt. Victoria a fost răsplătită cu ropote de aplauze de mulțimea de curioși adunată ca la circ. Pompierul salvator abia și-a putut stăpîni emoția. „Pentru mine a fost primul caz de acest fel. Pisica era foarte speriată și tot timpul mi-a fost frică să nu cumva să cadă și să se rănească”, ne-a spus sergentul major Bogdan Grigoraș. Cum era de așteptat, cel mai emoționat a fost proprietarul lui Picasso, care a urmărit cu sufletul la gură toată operațiune de salvare. „L-am căutat peste tot și l-am văzut în balconul vecin. L-am strigat, dar i-a fost frică să se întoarcă. Pentru că proprietarii sînt plecați la muncă în Italia, am sunat la pompieri”, spune Vasile Raicu, proprietarul siamezei.
De la începutul anului, pompierii militari băcăuani au salvat cinci animale, însă acesta este primul caz în care au intervenit pentru salvarea unei pisici. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.