Imaginile idilice ale carelor venind spre casa pline cu roadele cimpului au ramas de mult doar in manualele de gimnaziu si in ziarele de acum 40 – 50 de ani. Retrocedarea prorietatilor funciare intimplata dupa 1991, si aflata inca in curs, a trezit taranul roman la o realitate la care nu s-a gindit. Bucuria de inceput, din anii ’90, a fost inlocuita, treptat, fie cu neputinta, fie cu indiferenta fata de o avere incomensurabila: pamintul. Zeci, sute, chiar mii de hactare de teren agricol ramin pirloaga, an de an, fie pentru ca proprietarii lor au imbatrinit si nu le mai pot lucra, fie pentru ca au plecat la lucru pe meleaguri straine. O singura solutie viabila pare sa se fi gasit la aceasta stare de lucruri: arendarea terenurilor. Privita, la inceput, cu suspiciune, ea este agreata tot mai mult de tarani.
Situat in Zona a doua de cultura, judetul Bacau dispune de o importanta zestre agricola. Valea Siretului este, de departe, cea mai manoasa si cea mai rivnita, dar nici zonele colinare nu au ramas necautate de cei care le pot lucra. Pe linga 15 – 20 de arendasi autohtoni cu state vechi si solide, au aparut deja strainii, care acumuleaza tot mai mult teren agricol. Proprietarii au depasit temerile de acum circa zece ani si incheie contracte de arenda ferme. Toamna primesc, in batatura, ceea ce li se cuvine, dupa cum au batut palma cu arendasii. Unii mai mult, altii mai putin.
Agricultorii constructori
De departe, cea mai interesanta zona este, din acest punct de vedere comuna Girleni, comunitate mare, cu patru sate si peste 3.000 de familii. Jumatate dintre ei sint ortodocsi, iar celalalta jumatate catolici. Aceasta are mare semnificatie si se vede si in modul de organizarea a gospodariilor, dar si la lucrul cimpului. Satul Lespezi, de exemplu, este deja celebru pentru constructorii pe care i-a dat tarii, iar acum Europei. Agricultori din tata in fiu, barbatii de aici au invatat si meserie si, acum, aproape toti se afla prin Italia sau prin Spania. Acasa, nevestele si copii lucreaza pamintul, dar din ce in ce mai putin, pentru ca altele sint standardele de viata si pretentiile. „Avem oameni foarte harnici in comuna – spune Zina Saila, invatatoare in comuna, acum pensionara, dar, pentru un mandat, si viceprimar. Multi dintre consateni au renuntat la agricultura si au preferat sa dea pamintul in asociatie”. La Girleni asociatiile s-au inmultit ca ciupercile. Zina Saila coordoneaza activitatea uneia dintre ele, care apartine societatii Servchimex Vultureni. „Managerul societatii, domnul Ioan Chiriac – spune fostul viceprimar – a preluat terenul pe care noi il avem in comuna Itesti. Asa a fost pe vremuri. Terenurile sint cam departe, peste apa Bistritei, iar girlestenii au preferat sa le dea in arenda. Asa au procedat cei mai multi. Altii s-au inscris in alte asociatii”.
Condurenta si intre asociatii
La asa emulatie intre asociatiile agricole, concurenta si-a scos, insa, coltii. Cei din asociatia firmei Servchimex spun ca sint cei mai multumiti de rezultate, pentru ca la 800 de kilograme de griu la hectar, de exemplu, au cu ce face piine, ce pune in pod, dar si ce da la animale. „Nici una dintre asociatii nu plateste mai bine – a mai spus Zina Saila. Anul trecut, pe seceta, s-au dat numai 400 de kilograme de griu, dar in toamna s-a adus diferenta in porumb, atit de bun ca oamenii l-au dus direct la moara. Recolta vine acasa, intr-un depozit al fostului CAP, de unde fiecare isi ia portia. Anul acesta am primit 10 tone de griu. Ce a ramas s-a vindut, la pret bun, 50 de bani kilogramul. Un cioban, cu 200 de capre, a luat aproape tot. La alte asociatii, mai mult de 700 de kilograme nu se da, ba, poate, si mai putin”.
Calitatea terenului face diferenta
Zona de deal sau chiar de sub munte are alte reguli. Fermierul Laurentiu Baciu are teren arendat la Damienesti si Rosiori. Cultiva ce se preteaza in zona, dar si ce se cauta pe piata. „Nu am probleme cu proprietarii de teren – spune Laurentiu Baciu. Stabilim din capul locului conditiile arendei, incheiem contracte si rezulatele se vad in hambare. Eu nu am stabilit o cantitate anume pe hectar, indiferent de conditii. La noi, terenul nu e la fel peste tot. Astfel incit plata se face in functie de calitatea terenului”. In zona Moinesti, insa, agricultura se face altfel. Muntele este aproape, iar inginerul Viorel Ilas lucreaza dupa alte reguli. „La noi – spune arendasul -, ploua mai mult, e soare mai zgircit. Am preluat in arenda cit am putut si platim tot in functie de calitatea terenului. Un om simplu n-ar fi facut niciodata ce am putut face noi, arendasii, pentru ca numai prin asociatie am putut da un pic inainte, cu alte forte”. Nici fondurile europene nu vin decit pentru organizatiile din agricultura, iar aceasta se si vede pe cimp, desi multi dintre arendasi se doteaza cu tehnica agricola prin forte proprii.
Lasă un răspuns