• un bărbat din Onești a întreținut relații sexuale cu fiica sa, de numai 13 ani • el a declarat că acest lucru ar fi fost posibil, deoarece are hernie, însă medicii au stabilit contrariul • violatorul a fost arestat după ce a picat testul cu detectorul de minciuni
Un bărbat din municipiul Onești a fost arestat ieri de judecătorii Tribunalului Bacău pentru că a întreținut relații sexuale cu propria fiică. Vasile Golub are 43 de ani și locuiește împreună cu concubina sa, Nicoleta Petrișor, în două camere ale căminului social cunoscut în oraș sub numele de „Evazatul”. Cei doi stau împreună de peste 15 ani și au trei fete, două ale bărbatului, și Alina, de 13 ani, cea mai mare, ce fusese concepută în timpul concubinajului celor doi. „De cîtva timp, Vasile și-a luat fata și s-a retras într-una dintre cele două camere. Dumnezeu știe ce s-a putut întîmpla. Am auzit că și-ar fi necinstit fiica și că l-a luat poliția. Parcă nu-mi vine să cred”, spune una dintre vecine.
Fapta a ieșit la iveală pe data de 15 martie, cînd Alina i-a spus mamei sale ce pățise. Femeia și-a luat fiica de mînă și s-a prezentat la poliție, de unde a fost trimisă la Laboratorul de medicină legală. „Am constatat că fata prezenta o deflorare recentă, cu ruptură incompletă de himen. Tatăl ei a fost și el examinat, pentru că spunea că are hernie și că nu poate întreține relații sexuale, însă acest lucru nu afectează în nici un fel activitatea sa sexuală”, ne-a declarat medicul legist Dan Mihăilescu. Timp de aproape o lună, Vasile Golub a susținut tot timpul că este nevinovat, în ciuda probelor existente. Abia marți, cînd a fost supus la Iași testului cu detectorul de minciuni, vinovăția sa a fost confirmată. Procurorii l-au reținut, iar ieri judecătorii l-au arestat sub acuzația de viol în formă agravantă și riscă o pedeapsă de pînă la 20 de ani de închisoare. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns