Judecătorii oneșteni l-au arestat, luni, pe patronul unei firme din localitate sub acuzațiile de înșelăciune în formă calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală. Marcel Iepure, în vîrstă de 23 de ani, din Timișoara, patronul SC Pia Intern SRL Onești, a fost reținut cu o zi în urmă în Vama Nădlac, unde a fost dat în consemn la fronieră deoarece s-a sustras urmăririi penale într-un dosar de trafic cu produse petroliere. El era căutat după ce, în perioada septembrie – octombrie 2003, împreună cu Mirel Oancea, 42 ani, și Vlad Rusu, 35 de ani, a cumpărat de la Rafinăria „Steaua Română” din Cîmpina, 444 de tone de ulei, la prețul de 14.000 de lei litrul, pe care ulterior l-a revîndut mai multor firme din țară, cu 21.000 de lei litrul, ca fiind motorină. Pentru efectuarea tranzacțiilor, cei trei s-au folosit de documente false și nu au evidențiat operațiunile în actele contabile ale firmei. Mai mult decît atît, Iepure, împreună cu Oancea, au luat din cont 600 de milioane de lei, pe care i-au folosit în interes personal. Pînă în prezent, polițiștii au stabilit că patronul firmei oneștene datorează bugetului de stat 2,7 miliarde de lei, urmînd ca întregul prejudiciu să fie stabilit în urma unei expertize contabile. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns