Argint francez pentru Georgiana Pătrașc

Administrator

TENIS DE CâMP: După un drum lung și obositor, cu microbuzul, de la Nantes la Bacău, tenismena Georgiana Pătrașc (Sport Club Municipal) a revenit acasă de la turneul internațional de tenis de cîmp Balle Mimosa Loire – Atlantique de la Nantes, concurs rezervat jucătorilor de tenis în vîrstă de pînă la 13 ani. Inimoasa sportivă băcăuană nu a bătut degeaba drumul în Franța și nu s-a întors cu mîna goală. Din bagajul său nu lipsea recompensa pentru ocuparea locului al doilea în proba de dublu la amintita competiție, o cupă care-i completează zestrea de trofee.
în finala perechilor, avînd-o alături pe Ana Maria Vlăduțu, Georgiana a avut de cealaltă parte a fileului pe canadiencele Laurie Gingras și Marianne Jodoin, două jucătoare solide și cu o înălțime peste media vîrstei de 13 ani. Deși nu au jucat deloc rău, româncele au fost nevoite să se recunoască învinse, 3-6, 2-6, dar trebuie remarcat că acest loc al doilea a fost obținut într-o companie selectă, la un turneu la care au participat speranțe ale tenisului din zece țări de pe două continente, Europa și America. Gabriel Săndulescu aprecia că Georgiana a fost „piesa numărul 1” din echipa României, formată din patru fete și patru băieți. Reamintim că Pătrașc a ajuns pînă în sferturile de finală ale aceluiași turneu la simplu, fază în care a întîlnit-o pe Jodoin, favorita numărul 1 a competiției și pe care a fost cît pe ce să o învingă.
La aceeași competiție a mai participat și Marlena Bîrsă, tot de la SCM Bacău, care, de asemenea, a jucat pe tabloul principal la simplu și la dublu. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.