Regulile de conduită civilizată, unanim acceptate de-a lungul vremii, sînt, în general, nescrise. Una dintre acestea impune ca, atunci cînd te afli în biroul cuiva, să eviți pe cît posibil să tragi cu urechea la convorbirea telefonică a gazdei. Sau chiar să ieși din încăperea respectivă. Zilele trecute, însă, am fost martorul unei întîmplări inedite. Avînd nevoie de părerea unui specialist în ale urbanismului, am sunat la arhitectul șef al Primăriei, Silvian Cortez. Dialogul a decurs cam în felul următor:
– Bună ziua! Puteți să-mi faceți legătura cu domnul Cortez?
– Imediat. Vă rog să așteptați puțin, răspunde centralista. Între timp, telefonul sună la un interior. După trei sau patru apeluri, răspunde o voce de femeie.
– Bună ziua. Cu domnul arhitect șef, vă rog.
– Nu este în încăpere. A fost chemat de cineva și a plecat pentru cîteva momente. Dar revine imediat.
– Atunci poate mă ajutați dumneavoastră. Puteți să-mi spuneți ce prevăd regulile de arhitectură în cazul în care…
– Nu vă supărați, dar eu nu vă pot da nici o relație. Știți, eu nu lucrez aici. Am venit în audiență la domnul Cortez și am răspuns la telefon, ca să nu sune degeaba.
Explicațiile m-au lăsat fără replică și am închis telefonul năucă. După cinci minute, am sunat din nou. Scena s-a repetat de două ori, aiuritor ca în poveștile absurde ale lui Eugen Ionescu. La al treilea telefon, pe care l-am dat după vreun sfert de oră, mi-a răspuns chiar cel pe care îl căutam. Intrigată de episodul cu doamna de la telefon, l-am întrebat dacă știe cine a fost în birou la el. Știa. Doamna Cucu. Era un caz mai complex cu un proiect și doamna Cucu nu era o necunoscută în primărie. M-am liniștit. Nu-i intrase nimeni cu forța în birou, doamna Cucu era chiar o obișnuită „a casei” și a răspuns la telefon. Întîmplarea, de-a dreptul hazlie, m-a făcut însă să mă gîndesc însă cîți dintre noi își permit să răspundă la telefoanele celor în biroul cărora intră, chiar și de mai multe ori. Trebuie că te naști cu o genă, ceva de secretară sau poate doamna o fi chiar secretară de profesie? (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns