Ramona IONESCU
Inspectorul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Bacău, Viorel Boiciuc, este unul dintre oamenii care și-au pus amprenta de-a lungul timpului asupra arhitecturii municipiului Bacău. Pasionat de acest domeniu, Viorel Boiciuc poate fi un punct de plecare în cunoașterea multiplelor fațete ale arhitecturii. Arhitectul se mîndrește că a fost șef de proiect la ridicarea Grădiniței „Avicola”, primul său proiect. Au urmat apoi sediul Holdingului Agricola Internațional, sediul central al BCR, CEC Onești, blocul turn de la Autogară, zis și „știuletele”, cartierul Bistrița Lac și o serie întreagă de show-room-uri. Viorel Boiciuc spune despre arhitectură că „este granița între artă și tehnică. A fi arhitect, nu este un drept, ci un privilegiu. Trebuie să fii un om al dialogului, al măsurii și un partener în tot ceea ce înseamnă să transformi visele, dorințele și intențiile clientului. Visele trebuie filtrate și traduse cu maxim de efect, eficiență și funcționalitate. Proiectele devin ulterior scena unor vieți, unor afaceri, scena celor mai diverse activități umane”. Tocmai de aceea, atunci cînd are un moment liber se așează la planșetă. Gîndește și concepe clădiri încă din anul 1981, însă, pînă în prezent, nu și-a făcut propria casă. „N-aș ști să-mi proiectez propria casă. Nu reușesc să mă hotărăsc. De fiecare dată trebuie să-mi consult soția, mă așez la planșetă și calculez”, adaugă Boiciuc. Deocamdată locuiește la bloc, însă visează la o casă ridicată la marginea pădurii. Spune despre prietenii săi că și-au făcut case la marginea orașului, dar tot la bloc stau. Din punctul său de vedere, serviciul este foarte solicitant și din această cauză nu mai reușește să-și conceapă casa idilică. „Cred că pînă la urmă e o chestiune de opțiune. în orice caz, în meseria de arhitect, se spune că mori în post”, precizează Viorel Boiciuc. ‚—l—ś—‚—0g Ş ‚—l—ś—‚—0g Ş Helvetica-R ul timpului asupra arhitecturii municipiului Bacău. Pasionat de acest domeniu, Viorel Boiciuc poate
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.