FĂRĂ PREJUDECĂȚI Amour, mon amour!…
Mihai BUZNEA De la descoperirea și trecerea la producția de serie mare a femeii gonflabile, cu care erau înzestrate navele marinei militare americane în timpul celui de-al doilea război mondial,…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
Mihai BUZNEA De la descoperirea și trecerea la producția de serie mare a femeii gonflabile, cu care erau înzestrate navele marinei militare americane în timpul celui de-al doilea război mondial,…
Nu-i a bună! Partidul-stat începe să dea semne de nervozitate, se precipită, cîntă pe mai multe voci, după care unii coriști își rup partiturile. Dirijorul cotrocean ține greu sub baghetă…
Complexul „Curțile domnești” din Bacău, aflat lîngă biserica „Precista”, singura ctitorie ce datează din timpul lui Ștefan cel Mare, ar putea fi restaurat în întregime anul acesta. Acest proiect se…
Andrei Biliboc a decedat vineri în urma unui accident de muncă. Muncitorul era angajat la societatea Metal Fabric SRL din Dărmănești. „Accidentul s-a produs în jurul prînzului, iar muncitorul a…
• unele curse de la Transport Bistrița au ajuns cu întîrziere la Autogară • deși polițiștii au făcut filtre pentru a-i atenționa pe șoferi, au apărut blocaje în care au…
• profesorii care știu o limbă străină au posibilitatea să opteze pentru burse de specializare în străinătate Cadrele didactice din județul Bacău care cunosc bine o limbă străină au oricînd…
Persoanele care vor să obțină carnetul de conducere vor putea urma școala de șoferi deschisă la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău. Dacă pînă în acest an școala de șoferi…
Istoricul și criticul Alexandru Dobrescu, unul dintre cei mai importanți membri ai filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, a primit premiul „Mihai Eminescu” pentru 2003, acordat de Societatea Scriitorilor…
Conducerea de la CET este nemulțumită de felul în care societatea „Egreta” își tratează beneficiarii. În urma unei hotărîri a Consiliului Local Bacău, CET a dat în administrare societății „Egreta”…
Anunțata scumpire a prețului unui bilet de autobuz la SC „Transport Public” a devenit, de ieri, realitate. Astfel, tariful unei călătorii este de 8.000 de lei, cu o mie de…
• Cătălina G, de 15 ani, și-a omorît fosta colegă de școală pentru două genți de haine și cîteva bijuterii • polițiștii de la judiciar spun că în zeci de…
În 2004 se împlinesc 20 de ani de la înființarea secției de tenis de cîmp de la SCM Bacău (n.r., Sport Club, cum era denumirea din 1984). Mihai Ciuntea, antrenorul…
După antrenamentul de miercuri dimineață, fotbaliștii băcăuani vor servi masa iar apoi vor pleca la Slănic Moldova, unde vor efectua un cantonament de 10 zile. Perioada Slănic va fi întreruptă…
Florin Prunea și Radu Ciobanu au lipsit de la antrenamentul de ieri dimineață, condus de Ionuț Lupescu, ambii avînd motive întemeiate. Primul a fost învoit de antrenorul său ca urmare…
■ ieri s-a reunit lotul oneștean și au fost anunțate achizițiile Fotbaliștii de la FC Onești și-au reluat de ieri pregătirile. Au răspuns prezent apelului făcut de antrenorul Emil Vlăduț…
Flashback: 25 Octombrie