Se liniștesc apele la CET Bacău
Excluderea conservatorului Petrică Munteanu din AGA de la CET s-a făcut sub pretextul respectării prevederilor legale, conform cărora reprezentarea în structurile de conducere ale societăților aflate ...
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
Excluderea conservatorului Petrică Munteanu din AGA de la CET s-a făcut sub pretextul respectării prevederilor legale, conform cărora reprezentarea în structurile de conducere ale societăților aflate ...
Peste 100 de reprezentanți ai asociațiilor crescătorilor de capre, ai unor importante aorganizații din domeniu și ai unor institute de învățămînt universitar sau de cercetare din toată lumea, care au…
Consiliul Județean (CJ) Bacău fncționează, din 2004, după un regulament neadaptat modificărilor legislative. De atunci, aleșii se chinuie să elaboreze unul nou. "Ne vom întîlni să discutăm, din nou, p...
S-au strîns la o miuță. Un meci fără implicații în clasament. Doar de binefacere. Selecționata oamenilor de afaceri din Bacău, care a ținut să sprijine inițiativa FCM-ului, a întîlnit echipa…
Canicula din ultimele zile a făcut prima victimă. Ion U., de 65 de ani, din Slobozia de Sus, comuna Stănișești, se afla sîmbătă pe cîmp, împreună cu nepotul său, și…
Cele două fetițe dispărute joi, 31 mai, pe Calea Republicii din Bacău, au fost găsite de polițiști tocmai la Costișa, la granița cu județul Neamț. Fetele, de 12 și 13…
... Sabia și mistria n-au știut ce-i odihna! Corneliu CRISTEA Românii vor aniversa, în curînd, cinci secole și jumătate de la urcarea pe tron - la 2 iulie 1457 -…
La finalul partidei dintre FCM Bacău și CF Brăila antrenorul Cristi Popovici s-a arătat mulțumit de obținerea celui de al 8-lea rezultat favorabil consecutiv, neavînd însă o părere prea bună…
TENIS DE CâMP: Artemon Apostu Efremov (România) a prins vreme și formă excelente la turneul de 10 mii de dolari de la Bacău, Romania Futures F5, din cadrul circuitului internațional…
Lume multă ieri dimineață la Mărgineni. Cu toții au venit să vadă derbyul campionatului, cel care urma să decidă echipa campioană a județului Bacău. La capătul unei partide disputate, AS…
Aceste informații nu sînt recomandări de a cumpăra sau a vinde valute sau acțiuni pe piața de capital, ci informații în sprijinul procesului investițional și nu pot garanta un profit…
BRD-Groupe Société Générale a anunțat că va întrerupe funcționarea sistemului infomatic și în această noapte, între orele 23,00 și 5,00. Bancomatele au fost oprite și ieri noapte, de carduri duminica…
Fotbal, preliminariile EURO 2008: Sâmbătă, în meciurile din cadrul preliminariilor Campionatului European de fotbal Euro-2008 s-au înregistrat următoarele rezultate: Grupa A: Kazakhstan - Armenia 1-2...
Un bărbat din Bacău, în vîrstă de 40 de ani, a fost deranjat de polițiștii băcăuani în timp ce se întreținea cu o tînără de 25 de ani din Nicolae…
Spiritul românesc nu moare... Doru CIUCESCU în aceste zile urmează să particip la o conferință organizată de Universitatea Tehnică a Moldovei, prilej pentru mine de multe aduceri aminte. O călător...
Flashback: 2 Noiembrie