Corul Animosi a fost laureat în Franța
Elevii corului Animosi de la Liceul de Artă din Bacău, care au participat la un concurs în Franța, au fost distinși de organizatori cu premiul al doilea. Concursul s-a desfășurat…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
Elevii corului Animosi de la Liceul de Artă din Bacău, care au participat la un concurs în Franța, au fost distinși de organizatori cu premiul al doilea. Concursul s-a desfășurat…
Prețurile medii pe kilogramul de legume la principalii producători agricoli (la poarta fermei) calculate la nivelul întregii țări pentru astăzi, 8 septembrie, și prețurile practicate ieri în Piața Cen...
Rezultatele anchetei care se efectuează în cazul exploziei de la Rafo se vor cunoaște abia luna viitoare. Pînă atunci se efectuează expertize tehnice criminalistice de către speciliștii de la INSEMEX…
Iubitorii teatrului din Bacău vor fi, foarte probabil, puțin dezamăgiți în momentul cînd vor afla că spectacolul Teatrului Mic din București cu piesa "Cimitirul păsărilor" nu va mai avea loc…
Obsesia fiecărei toamne: căldura din apartamente A sosit frigul și, odată cu el, grijile din fiecare toamnă ale băcăuanilor: vom avea căldură în apartamente? întrebare firească, întrucît asociațile ...
Filiala băcăuană a Partidului Național Țărănesc-Creștin Democrat (PNȚCD) se numără printre puținele organizații care nu și-au anunțat, încă, listele de candidați pentru alegerile parlamentare. Ștefan ...
Sfatul pe care îl auzeai des de la un bun agricultor, conform căruia "rarul umple carul" stă de cîțiva ani alături de o realitate pe care oricine o poate vedea…
Comisariatul Regional al Gărzii Financiare a inițiat o acțiune de verificare în piețele din municipiile reședință din județele Bacău, Suceava, Iași, Neamț, Galați și Vaslui. Se pare că producătorii ag...
Florin CRĂCIUN A intrat în obișnuința fiecăruia dintre noi să ne programăm viața, în așa fel încît, dacă s-ar putea, să ne-o facem cît mai ușoară. Am ajuns să ne…
Militarii și deținuții, chemați să demaște abuzurile la care sînt supuși • foarte multe dintre abuzurile comise asupra deținuților sau militarilor în termen nu ajung la urechile Avocatului Poporului ...
Bacău este unul dintre orașele în care ING Bank va deschide, pînă la sfîrșitul acestui an, noi birouri de lucru cu populația. ING Bank își va extinde operațiunile de retail…
Peste șapte sute de persoane sînt înscrise pe liste de așteptare la servicii medicale oferite în Policlinică. "Există programări la o serie de investigații medicale, dar nu și la consultații.…
Reprezentanții societăți Termloc s-au întîlnit, ieri, cu președinții celor 42 de asociații de proprietari/locatari racordate la centralele sale termice pentru a stabili data începerii furnizării căldu...
Au, mă doare! Mihai BUZNEA Boala e, adesea, doar o chestiune ce ține de mental, adică de percepția ei. Ești ipohondru, nu mai ai nici o șansă de scăpare și…
Melomanii sînt invitați la sala de spectacole "Ateneu" a Filarmonicii "Mihail Jora" din Bacău, astăzi, 12 octombrie, orele 18.30, pentru a se delecta cu un recital de pian susținut de…
Flashback: 26 Octombrie