Corul Animosi a fost laureat în Franța

Redacția Ziarul de Bacău

Elevii corului Animosi de la Liceul de Artă din Bacău, care au participat la un concurs în Franța, au fost distinși de organizatori cu premiul al doilea. Concursul s-a desfășurat în localitatea Senlis și a fost deschis formațiunilor corale de elevi și adulți din toată Europa. în urma recitalului susținut duminică seara, cei 40 de elevi băcăuani din clasele gimnaziale ale Liceului de Artă din Bacău s-au clasat pe locul al doilea. „Participarea la unul dintre cele mai prestigioase concursuri de muzică corală religioasă din Europa este o performanță pentru tinerii din Bacău. Faptul că au fost distinși cu premiul al doilea la o întrecere la care au concurat și formațiuni corale de adulți reprezintă încă o recunoaștere a valorii învățămîntului vocațional artistic din Bacău”, este de părere Eustațiu Dabija, inspector de muzică la Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Pe lîngă premiul al doilea, elevii din corul Animosi au primit premiul întîi și medalia de aur pentru interpretarea melodiei obligatorii din concurs. în concursul general, premiul întîi a fost adjudecat de o formațiune corală de adulți din Italia. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.