S-a opărit cu apă clocotită
Nu mai puțin de șapte persoane au fost internate în Spitalul Județean de Urgență în cursul săptămînii trecute cu arsuri mai mult sau mai puțin grave. Ultimul pacient care a…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
Nu mai puțin de șapte persoane au fost internate în Spitalul Județean de Urgență în cursul săptămînii trecute cu arsuri mai mult sau mai puțin grave. Ultimul pacient care a…
Contractul de privatizare al BCR a însuflețit Bursa Greu de spus cum se finalizează prima lună a anului pe piața de capital. "S-a încheiat o săptămînă plină de incertitudine și…
Bolnavii care au recomandare medicală pentru morfină sau alte produse farmaceutice pe bază de stupefiante nu vor mai fi nevoiți, din februarie, să alerge cu rețeta în mînă de la…
Programul de turism social "O Săptămînă de Refacere", care se desfășoară pînă pe 30 aprilie, include petrecerea unui sejur de o săptămînă în 19 stațiuni din toată țara. "Avem unități…
Meciul retur al dublei amicale dintre FCM Bacău și Gloria Buzău, consumat sîmbătă după-amiază, a adus cu sine prima înfrîngere din acest an pentru "tauri". Nu că aceștia nu ar…
Mai multe cereri ale pensionarilor băcăuani au rămas fără răspuns de la autorități. încă de anul trecut, aceștia au cerut sprijin de la mai-marii județului pentru crearea unor magazine de…
Trei familii au rămas fără acoperiș la case în urma unor incendii care le-au cuprins gospodăriile și a căror cauză comună a fost efectul termic datorat coșului de fum înfundat.…
Destinul, curajul și nevoia de a face un lucru profesionist și estetic a adus o băcăuancă în breasla zugravilor, domeniu adresat de obicei bărbaților. în ultimii ani, femeia și-a făcut…
Băcăuanii interesați de calitatea mediului în județul Bacău au posibilitatea să-și exprime punctele de vedere legate de această temă. Sala de ședințe a Consiliului Județean Bacău va găzdui, astăzi, cu...
Ștefan RADU După o vară cu inundații și o toamnă cu gripă aviară, a venit, iată, o iarnă geroasă de-ți îngheață sîngele în vene. Fiecare perioadă a adus pagube sau…
Bilanțul primului semestru Peste mai puțin de o săptămînă ne vom bucura de lungi dimineți de somn, de ore întregi petrecute prin baruri cu prietenii, sau consumate în fața calulatorului.…
Vremea va fi rece, local geroasă noaptea și dimineața. Cerul va fi variabil la noros. Izolat, spre sfîrșitul intervalului va fulgui. Vîntul va sufla slab la moderat din NV. Temperaturile…
Aproximativ un milion de euro. Atît ar putea cîștiga cel care va ghici cele șase numere care vor fi ieși din țintarul extragerii Loto 6/49 de duminică. Reportul de la…
Pace și mîntuire casei tale! "Astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia! (Luca 19, 9) * Exemplul vameșului Zaheu * Simțirea lui Dumnezeu în Hristos Pericopa evanghelică ce se citește la…
Feliile subțiri de cartofi prăjiți, cu diferite forme și arome, mai pe scurt chips-urile, au ajuns subiect de dezbatere la Comisia de Dialog Social. Marinel Mironeasa, președintele UGIR 1903, filialal...
Flashback: 25 Octombrie