MKB Romexterra a deschis a treia unitate în Bacău
Petru DONE începutul de an i-a găsit pe bancherii de la MKB Romexterra în casă nouă. Ieri, 4 decembrie, a fost deschisă oficial Agenția Orizont din Bacău, una dintre cele…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
Petru DONE începutul de an i-a găsit pe bancherii de la MKB Romexterra în casă nouă. Ieri, 4 decembrie, a fost deschisă oficial Agenția Orizont din Bacău, una dintre cele…
Mihai BUZNEA Anul 2008 va fi unul moderat în ce privește politicile salariale, de pensii și protecție socială, pe fondul aplicării unor programe fiscale relaxante, care să permită creșteri ale…
Bursa de valori a deschis anul pe roșu Prima ședință bursieră din 2008, de ieri, 3 dcembrie, a fost una de scădere semnficativă pentru toți cei patru indici principali ai…
Surpriză pe Aeoprotul Internațional Bacău. Așa au fost întîmpinați miercuri pasagerii care au avut avion în jurul prînzului. Mai precis nu au fost întîmpinați de nimeni în aerogară. în locul…
Numai puțin de șase competiții de atletism se vor desfășura la Sala de Atletism de la Bacău în primele trei luni ale lui 2008. "Cupa Bistriței", o competiție rezervată juniorilor,…
în zilele premergătoare marelui praznic al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, preoții merg și sfințesc casele oamenilor prin stropire cu apă sfințită. Acest obicei foarte frumos și vechi reprezi...
La obișnuitul spectacol din 31 decembrie, organizat în fața sediului Primăriei Onești, au participat o grămadă de trupe de plugari, sosite din localități de pe Valea Trotușului. Numărul record de…
De la sfîrșitul anului trecut, la toate stațiile Petrom și PetromV prețul benzinei a crescut cu 7 bani, iar cele patru tipuri de motorină au prețuri mai mari cu 9…
Băncile comerciale trebuie să aplice, de la începutul acestui an, în exclusivitate, termenii Acordului Basel II. Acordul permite băncilor să opteze între un model de bază - în care calculul…
Trecerea în anul 2008 a fost mai puțin gălăgioasă de sărbători. Cartierele băcăuane nu au mai răsunat la trecerea dintre ani de bubuitul artificiilor și al petardelor. Oamenii s-au limitat…
Doina TIMUȘ Cele mai multe focuri de artificii, de Revelion, s-au dat la Moinești. Municipalitatea a achiziționat artificii de aproximativ o sută de milioane de lei, care i-au ținut pe…
Frecventele întreruperi de energie electrică pe raza județului Bacău le-au stricat sărbătorile băcăuanilor din comune. La trecerea dintre ani, cîteva mii de consumatori casnici au stat, ore bune, fără...
Sinaxar romano-catolic: Sfînta Angela din Foligno Omul smerit este cel mai tare din lume, deoarece și el biruiește, dar și ridică cu ușurință multă greutate străină prin conștiința sa. Deși…
12 copii din centrele rezidențiale aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău au fost luați de sărbători în comunitate. Șapte copii provin de la...
Proiectul Statutului Personalului Didactic, lansat la finele anului 2007, introduce criterii noi de clasificare a personalului de predare. Dacă proiectul va fi adoptat, proaspeții absolvenți care vor ...
Flashback: 21 Septembrie