Situația dificilă în care a ajuns județul Bacău ca urmare a apariției unor focare de gripă aviară îi ține pe jar și pe vînătorii băcăuani. După ce anul trecut vînătoarea a fost interzisă din aceleași cauze, plus inundațiile, se pare că nici vara aceasta nu le va prii posesorilor de permise de vînătoare. Și aceasta cu toate că, în urmă cu trei săptămîni, la 25 aprilie, s-a ridicat interdicția privind vînătoarea păsărilor migratoare și sedentare. „Am avut cereri de vînătoare la căprior, dar am amînat eliberarea autorizației, pentru că nu știm care va fi situația în teritoriu. Vînătorii au înțeles cum stau lucrurile și nu s-au supărat Oricum, în momentul de față este interzisă vînătoarea la ciori și coțofene”, a afirmat Gheorghe Vrînceanu, directorul Asociației Județene a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS). (Ionuț BARBU) cereri de vînăto
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.