Vasile Pruteanu
Încântat de măiestria, sensibilitatea și frumusețea unor tineri muzicieni,care au susținut, la finele săptămânii trecute, două concerte la Filarmonica „Mihail Jora”, sub bagheta inspirată a dirijorului Valentin Doni, m-am adresat distinsului flautist și profesor universitar Dorel Baicu, lăudând talentul și farmecul personal al acestor interpreți, posesori la o vârstă foarte fragedă a numeroase premii internaționale. „Da, dar asta a presupus sacrificii enorme; copilărie și tinerețe pierdute într-o muncă fără răgaz”, mi-a răspuns profesorul. Nu prea sunt de acord. Ca să devii artist, asta implică riscuri. Să devii maestru în arta ta înseamnă că ți-ai asumat aceste riscuri foarte devreme cu plăcere și bucurie. Așa că nu văd unde-i pierderea.
Consecvența lor desăvârșită este poezia perseverenței. Lipsa acesteia nu-i decât caricatura evoluției artistului. În cazul pianiștilor Monica Florescu, Victor Nicoară și Maria Diana Petrache, a violoncelistului Makcim Fernandez aș zice că destinul i-a unit în cele două concerte să ne bucure cu un joc instrumental mlădiu, expresiv și bogat în sonorități calde, țesând atmosfera delicată a romantismului „Concertului nr. 2” de Rahmaninov (Monica Florescu), a Variațiunilor „Rococo” pentru violoncel și orchestră de Ceaikovski (Makcim Fernandez), a etericelor concerte KV 466 (Victor Nicoară) și KV 467 (Maria Diana Petrache) de Mozart. Acești adevărați artiști au etalat o fericită măiestrie, obținând de la instrumentele lor plasticizări reflexe, fluidități de nuanță și timbruri, care nu de puține ori trezesc emoția și întotdeauna cuceresc admirația.
Aceleași caracteristici de înaltă profesionalitate le-am regăsit și în interpretarea orchestrală a uverturii „Vânătorul blestemat” de Cesar Frank, cu sonoritățile ei largi, cu acordurile lapidare, tăiate ferm, decis și puternic de dirijorul Valentin Doni. Cele două seri muzicale au fost încoronate de soliștii filarmonicii noastre: Laurențiu Răducanu (corn), Sergiu Mușat (clarinet) și Mihai Badiu (fagot), cu concursul lui Dorin Gliga (oboi). În interpretarea lor, „Simfonia concertantă” de Mozart a căpătat o strălucită exuberanță, un elan bine temperat, o rafinată poezie, structurând evocatoare polifonii între instrumentele soliste și orchestră. O asemenea abordare ne convinge că între compozitori și interpreți sunt multe afinități, dar și o deosebire esențială; la compozitori o pasiune preexistentă generează partituri emoționante, pe când la interpreți, dimpotrivă, o partitură le dezlănțuie pasiunea, pe care, apoi, ne-o transmit nouă celor ce-i ascultăm și-i aplaudăm cu căldură.
Lasă un răspuns