Controversatul, de-acum, „Bal al generozității”, organizat duminica trecută de primarul Dumitru Sechelariu, a adunat aproape 900 de persoane. Domnișoare, doamne și domni au răspuns invitației primarului și au etalat, mai ales partea feminină a asistenței, ținute elegante sau extravagante, așa cum se cuvine în astfel de situații. Cel mai mare inamic al serii a fost, fără îndoială, cădura, care a persistat pînă la ore tîrzii din noapte, spre disperarea doamnelor, care și-au văzut pus în pericol machiajul realizat cu multă atenție. Curiozitatea reporterului a încercat să surprindă cît mai multe momente inedite de la cel mai mare eveniment monden al anului, cel puțin pînă acum. Nu avem pretenția că am văzut tot ce se putea și ne cerem scuze dacă „am scăpat” vreo toaletă sau vreo coafură care merita atenția noastră.
• Marea majoritate a invitaților a fost punctuală. La orele 18.00, terasa Restaurantului Parc era aproape plină. E drept, mulți dintre invitați au preferat, inițial, să se așeze la mesele din interiorul restaurantului. Alegerea pare să nu fi fost tocmai cea mai fericită. Tot căldura, bat-o vina! Așa că, în scurt timp, terasa a devenit neîncăpătoare. Măcar afară mai adia un fir de vînticel.
• Primarul Dumitru Sechelariu și-a întîmpinat invitații pe terasă. Alături de el, Laudeta Sechelariu, îmbrăcată într-un costumaș deux-piece culoarea untului, își seconda soțul. De fapt, Laudeta Sechelariu a fost maestrul de ceremonii. Știm sigur că ea a supervizat tot ce a însemnat meniu, aranjamente florale și alte detalii mai mari sau mai mici, pe care doar ochiul unei femei le poate sesiza.
• Viceprimarii Dragoș Benea și Laurian Lucaș au băut toată seara Pepsi și apă minerală cu gheață. Implicați în organizarea evenimentului, viceprimarii au alergat toată dimineața, pentru ca petrecerea din parc să iasă bine. Rupți de oboseală, viceprimarii au rămas pe baricade pînă la final, fără să aibă răgazul să stea liniștiți, la o bere. Sigur o să-și scoată ei pîrleala!
• Una dintre cele mai remarcate personaje ale serii a fost, fără îndoială, medicul Gabriela Iacobescu, de la Podu Turcului. Rochia turcoaz, cu un corsaj generos și o fustă largă, pusă pe crinolină, dădeau impresia că doctorița nu a venit de la Podu Turcului, ci direct de pe scena operei. Impresie întărită de penele din jurul gîtului, de pieptănătură, dar și de chipul de păpușă al doctoriței. Domnii s-au înghesuit, ca de fiecare dată, să pupe măcar mîna Gabrielei Iacobescu.
• Prefectul Cătălin Mardare și subprefectul Gabriel Vlase se pot plînge de orice, numai de consoarte, nu! Într-o modernă rochie în nuanțe ciclam, Consuela Mardare a întărit imaginea de „pereche potrivită”, pe care o inspiră ori de cîte ori apare alături de elegantul ei soț. Raluca Vlase, într-o rochie simplă, albastră, cu spatele gol, nu s-a dezis nici ea de renumele de fată frumoasă, renume pe care îl are încă din vremea liceului.
• Și, tot la capitolul „fete frumoase”, trebuie remarcată și prezența Denisei Pavăl, soția patronului de la Dedeman, care a ales o rochie roșie, dintr-un material deosebit. Codițele prinse cu șirețele roșii completau imaginea de puștoaică.
• Elena Gîțu Șova, directorul direcției Sociale din cadrul Primăriei Bacău, și Rodica Pădureanu, inspector șef Inspectoratului de Stat pentru Handicapați, și-au petrecut seara împreună. Cele două doamne, foarte elegante de altfel, au trecut, probabil pe la același salon de înfrumusețare. Amîndouă aveau coafuri aproape identice, dar care le prindeau foarte bine.
• Puțini au fost cei care au remarcat că, în marea de curioși care se oprea la gard pentru a zări unul sau altul dintre VIP-urile prezente pe terasă s-a aflat, la un anumit moment dat, un peronaj care, acum cîțiva ani, sigur s-ar fi aflat și el printre meseni: Ioan Corniță, fost deputat PNȚCD. Corniță s-a oprit, s-a uitat și a plecat. Nevasta lui s-ar mai fi oprit o clipă, dar n-a fost loc!
• Misteriosul om de afaceri de la Comănești, Florin Cămară, a stat toată seara de vorbă cu Dan Iosif, cunoscutul revoluționar. Ce și-or fi spus nu știm, pentru că nimeni nu a îndrăznit să se apropie. Nu de alta, dar, acum cîțiva ani, la un restaurant din Iași, Dan Iosif i-a amenințat cu pistolul pe cîțiva ziariști curioși ca și noi. Așa că nu ne-am riscat.
• Sosirea la petrecere s-a făcut în funcție de afinități. Politice sau nu. La fel și așezarea la mese. Cel mai „greu” amplasament a fost cel la care au poposit Petru Plăcintă, cunoscut om de afaceri, Gheorghe Antochi, președintele Holdingului Agricola International, Radu Buzoianu de la Peco, Ion Răducan, președintele Pambac, Dumitru Bontaș, fost prefect al județului, directorul Romtelecom, Vasile Cazacu, Doru Simovici, președintele Camerei de Comerț și Industrie. Cu siguranță că tema principală a discuției a fost prețul grîului. Și al benzinei. Și al telefonului. Am pierdut o analiză economică interesantă.
• Cum spuneam, cam toată lumea s-a așezat la mese după afinități.
Liberalii și-au făcut un „cuib” al lor: Deputatul Valeriu Gheorghe, vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Chiriac, Constantin Șoșu de la Soma, Ioan Silviu Lefter, cu sau fără soțiile lor, au făcut notă aparte în masa politică unicoloră.
• La masa la care a stat prefectul Radu Cătălin Mardare au luat loc, înainte de concert, și Monica Anghel, Sanda Ladoși și Marcel Pavel. Monica Anghel s-a întreținut copios cu prefectul de Bacău. Ne roade curiozitatea să aflăm ce or fi dicutat atîta! Cu siguranță, nu politică.
• Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a petrecut împreună. La o altă masă i-am zărit pe Adrian Craiovan, directorul RAGC, și pe Dumitru Crîșmaru, directorul Termloc. Adică apa și căldura orașului. Serăm să nu fi pus la cale o nouă scumpire.
• Singurul membru al Partidului Democrat care l-a felicitat pe primarul Sechelariu a fost Dumitru Nadă, director în Prefectură.
• Pitorescul primar al Sascutului, Ioan Răuță, nu s-a dezis nici de această dată. După ce i-a promis lui Dumitru Sechelariu că-i va aduce cadou o vacă, „să aibă lapte la copii”, Ioan Răuță a ajuns la petrecere fără animal. Curioși, l-am întrebat unde e vaca. „La cîtă aglomerație și zgomot e în parc, stresam vaca!”, a venit, prompt, răspunsul lui Răuță.
• Medicul Constantin Stan, cunoscutul patron al Clinicii „Medical Service”, a venit însoțit de o superbă domnișoară, îmbrăcată într-un costumaș roz. Ne-am interesat și am aflat: nu este fiica domniei sale.
• Cele mai gustate momente au fost, fără îndoială, focurile de artificii. Prima repriză a durat mai puțin și a fost mai puțin spectaculoasă. În schimb, „rafala” de la ora 1.30 a fost superbă. Cu o singură condiție: să nu o fi urmărit de pe terasa restaurantului parc, acolo unde toate bubuiturile s-au resimțit direct în stomac. Sau în inimă.
• Cu siguranță cea mai nefericită de spectacolul oferit a fost micuța de pînă într-un an a familiei Sorin Elisei, directorul OJPC Bacău. Copilul a stat, într-un cărucior, pînă ce s-au încheiat focurile de artificii. Noroc că Sorin Brașoveanu, directorul protecției Copilului, nu a observat!
• Cam atît. Despre ce a urmat, știți și dumneavoastră. (Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns