Asaltul grătarelor

Nimic nu mă îndeamnă să merg la serviciu. E duminică, e soare, după o sîmbătă ploioasă. Mi-aș fi dorit să pot încărca un grătar în portbagajul mașinii sau să știu să merg cu bicicleta și să plec hai-hui, fără grijă, așa cum erau fețele tuturor celor care se îndreptau către un colț de pădure. Așacă am fost curioși să edem cum au petrecut gratargii. Plecăm la drum și, fără să vrem, intrăm în ritmul celor plecați la „iarbă verde”, deși verdele este doar pe undeva pe aproape de înmugurire. Primul loc unde ne facem o idee despre avalanșa de oameni care au ieșit la aer curat este liziera de lîngă depozitul militar de la Măgura. Oamenii își scoseseră grătarele, scaunele și mesele pliante, o bere cu sau fără alcool sau chiar un șpriț și așteptau să se încingă grătarul. Asta pentru cei care nu sosiseră mai de dimineață, pentru că în cazul acestora grătarul fie sfîrîia aromitor, fie friptura deja se afla pe farfuriile mesenilor flămînziți și de aerul tare.

„Vă invităm la grătar, dar fără poze”

Mă așteptam ca dealurile Măgurei să vuiască de manele și muzică proastă. Spre surpinderea mea, oamenii, în cazul în care ascultau muzică, se limitau civilizat la posturile de radio din mașină, date cu volumul în surdină, atît cît să audă doar ei nu să-și surzească și vecinii. Primitori, ei nu păreu deloc surprinși cînd ne autoinvitam la grătarul lor. Mai degrabă păreau deranjați de fotograf decît de gluma noastră. „Noi chiar vă așteptăm cu plăcere la o friptură, dar nu ne faceți poze. E atît de frumos afară și stăm atît de relaxați, că nu ne mai vine să ne așezăm ca să dea bine la aparatul de fotografiat”, ne-a spus unul dintre bărbații care făcea focul, în timp ce restul membrilor grupului stăteau tolăniți pe o pătură. „Eh…, așa-i moda, cînd ieșim la iarbă verde, noi cu munca, femeile cu relaxatul și cu plaja”, ne-a spus unul dintre bărbații ostracizați de soațe la învîrtit fripturile. „Eu sînt din Ardeal și am o rețetă specială. Chiar vă invit să veniți să degustați cînd se face. în primul rînd că am niște condimente speciale, în care țin fleicile de carne cu o zi înainte, iar cînd vin la grătar trebuie să stau musai lîngă el, să se pătrundă fruptura nici mai mult, nici mai puțin decît trebuie”, ne-a spus un alt bărbat, care se dezbrăcase deja în tricou. în vremea asta, din liziera pădurii se avîntau către marginea drumului cîțiva localnici cu sacoșele pline cu urzici proasptăt culese. Nu prea tentau pe nimeni dintre cei care pîndeau grătarul sau care tocmai se ospătseră.

Mișcare și mîncare

în partea opusă, în parcul Gherăiești, orășenii nu au ieșit la soare nu doar cu mașinile, ci și cu bicicletele. Așa că aici putem vorbi despre asaltul bicicliștilor. „Păi, după atîta stat la hibernat, trebuie să mai facem și mișcare”, mi-a aruncat peste umăr un biciclist care se îndrepta către un grup mai mare, strîns în jurul unui grătar. „Eu știu de ce-ați venit. Ca să fotografiați mizeria care rămîne în urma noastră. Da’ aveți dreptate. Ne mai trebuie mult pînă să ne naștem cu bunul simț din Occident”, ne-a spus un băietan, care tocmai turna motorină pe lemnele unui grătar în jurul căruia, spre deosebire de celelate grupuri, totul lăsa să se înțeleagă că nu vor rămîne bidoane, pungi goale sau resturi de mîncare aruncate. Undeva, mai încolo, doi tați își învățau puștii, care încă nu se obișnuiseră să alerge fără să se împleticească, să dea cu piciorul în minge. Cică jucau fotbal și primeau aplauze zgomotoase de la întreaga familie cînd nimereau cu piciorușul balonul colorat, care le ajungea la brîu. Am plecat cu sentimentul că primăvara a venit și că, tot așa, va veni și vremea noastră să ieșim la un grătar. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!