ASCENSIUNI DUHOVNICEȘTI

Taina îndumnezeirii

• harul – energie necreată n harismele duhovnicești n teologia harului

pr. prof. dr. Constantin LEONTE

Viața creștinului este sfințită, în Biserică, prin lucrarea harului divin – energie necreată a Duhului Sfînt. Sfîntul Vasile cel Mare (m. 379 d.Hr.) arăta că Sfîntul Duh, Duhul Adevărului, e lumină, dar o lumină înțelegătoare, care oferă prin Sine oricărei puteri raționale un fel de claritate pentru găsirea adevărului. Apropierea de Paracletul se face doar prin lepădarea de patimi și de toată urîțenia, prin revenirea la frumusețea naturală, adică recăpătarea formei de la început grație purificării. Asemenea unui soare care luminează un ochi curat, Sfîntul Duh îți va arăta El însuși chipul Celui nevăzut și în fericita contemplare a chipului vei vedea frumusețea de negrăit a Arhetipului. Prin Sfîntul Duh inimile se ridică, cei slabi sînt duși de mînă, iar cei înaintați devin desăvîrșiți. Cei purificați și iluminați de Sfîntul Duh devin duhovnicești prin comuniunea cu El. Sfîntul Duh e făcător de minuni (cea mai mare e prefacerea euharistică) și trimite tuturor harul; acesta e răspîndit și de sufletele pnevmatofore, luminate de Duhul” (Despre Duhul Sfînt).
Darurile duhovnicești morale: dragostea, bunătatea, mila, unirea cugetelor, viața de obște, dreptatea, pacea, mîngîierea, frumusețea și bucuria care sînt daruri, dar mai ales roade ale Sfîntului Duh, se manifestă în viața practică a creștinilor adevărați. Iubirea, despre care Sfîntul Pavel zice că a fost răspîndită de Sfîntul Duh în inimile noastre (Rom. 5, 5), asemenea Mîntuitorului, care s-a răspîndit și El ca un parfum (Cânt. Cânt.1, 2), este rădăcina și izvorul celorlalte roade duhovnicești.
Cum poate fi dragostea izvorul dreptății? Sfîntul Ioan Gură de Aur (m. 407 d.Hr.) zice că oricît de drept ar crede cineva în Sfînta Treime, dacă nu are și o viață dreaptă credința nu-i este de nici un folos spre mîntuire. Fericitul Augustin (m. 430 d.Hr.) precizează: „A început dragostea, a început și dreptatea; a înaintat dragostea, a înaintat și dreptatea; e mare dragostea, e mare și dreptatea; e desăvîrșită dragostea, e desăvîrșită și dreptatea”; iar „dragostea e din inimă curată, din cuget bun și din credință nefățarnică” (1Tim. 1, 5).
Darurile duhovnicești sublime: rugăciunea, sfințenia, credința, desăvîrșirea și îndumnezeirea duc la plenitudine lucrarea Sfîntului Duh în om. Rugăciunea și credința, care se găsesc și în celelalte grupe de daruri, susțin neîntrerupt cele mai înalte trepte ale lucrării harului. în teologia Părinților Bisericii lucrarea harului Duhului Sfînt este prezentă ca parte importantă a căii spre desăvîrșire. Cu privire la rolul necesar și mîntuitor al harului divin, Sfîntul Chiril al Alexandriei (m. 444 d. Hr.) zice: „Se înalță deci și unge și se sfințește pentru noi (Domnul), ca prin El să curgă la toți harul… Nu a primit pentru Sine sfințirea (căci El era Cel ce sfințește), ci ca pe aceasta s-o procure prin sine firii, făcîndu-Se ca o cale și începătură a bunurilor ce ne vin nouă”. Idealul este ca noi să ne îndumnezeim precum Logosul s-a făcut om. îndumnezeirea se realizează, de creștin, prin sinergie sau conlucrarea sa cu harul lui Dumnezeu prin credință și fapte bune, susținute de comuniunea cu Hristosul euharistic. Sfîntul Maxim Mărturisitorul (m. 686 d.Hr.) vede chiar în Sfînta Euharistie – centrul cultului liturgic – drept „taina îndumnezeirii”. Hristos Domnul „ne face părtași la viața dumnezeiască, dîndu-Se pe Sine mîncare, ca „Pîine a vieții”. Prin aceasta, pe cei ce mănîncă îi umple de o calitate dumnezeiască, ce-i îndumnezeiește…
Această taină a îndumnezeirii să ne fie ținta spre care să privim în rugăciune, ca să cunoaștem ce a fost și ce ne-a făcut pe noi coborîrea (chenoza) prin trup a Celui Unul-Născut, și de unde și unde ne-a ridicat prin puterea dreptei Sale de oameni iubitoare”.
Sfinții Părinți, precum Sfîntul Chiril al Ierusalimului (m. 386 d. Hr.), Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Damaschin (m. 449 d.Hr.) atribuie Sfîntului Duh puterea de prefacere a pîinii și a vinului în Trupul și Sîngele Domnului. Prin hrana euharistică noi ne facem, însă, una cu Hristos, pentru că „suntem un trup și mădulare din carnea și din oasele Lui” (Efes. 5, 30). Trupul euharistic ne unește nu numai prin dragoste, ci și real, ontic, zice Sf. Ioan Gură de Aur (m. 407 d.Hr.). Dar pentru prefacerea pîinii și a vinului în Trupul și Sîngele Domnului Hristos este cerută lucrarea Sfîntului Duh: „încă aducem Ție această slujbă duhovnicească și fără de sînge și Te chemăm, Te rugăm și cu umilință la Tine cădem: trimite Duhul Tău cel Sfînt peste noi și peste aceste daruri ce sunt puse înainte și fă pîinea aceasta cinstit trupul Hristosului Tău, iar ce este în potirul acesta cinstit sîngele Hristosului Tău, prefăcîndu-le cu Duhul Tău cel Sfînt”. Este în lucrare întreaga Sfîntă Treime: „Tatăl preface darurile, dar prin Duhul, și pîinea și vinul nu se pot preface în Trupul și Sîngele lui Hristos fără să vrea aceasta Hristos însuși”.
Duhul dumnezeiesc este Duhul de viață făcător și sfînt, pentru că El este Cel în care Dumnezeu Tatăl prin Fiul ajunge pînă la noi, aducîndu-ne toată curăția, slava și sfințenia dumnezeiască. Mîntuirea constă în sfințirea și îndumnezeirea omului prin Duhul Sfînt. Aceasta se petrece numai în Biserică, mediul particular al energiilor necreate introduse de Duhul Sfînt în lume.

semenea Mîntuitorului, care s-a răs

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!