Ascensiuni duhovnicești

Minunea din Nain

• învierea fiului văduvei: „Tinere, ție îți zic, scoală-te!” n „Și s-a ridicat mortul și a început să vorbească” (Luca 7, 14 – 15) n Reînvierea duhovnicească a tuturor

Sfînta Evanghelie ce se citește la Sfînta Liturghie din duminica a XX-a după Rusalii istorisește una din marile minuni ale lui Iisus Hristos. într-un mic sat din Galileea, aproape de Muntele Tabor, numit Nain (se traduce din ebraică „cel frumos, cel împodobit”) Iisus a înviat pe un tînăr pe care-l duceau să-l îngroape. Este una din cele trei învieri din morți, relatate de Evanghelii, alături de învierea fiicei lui Iair și învierea lui Lazăr.
Prin această mare minune Iisus Și-a arătat încă o dată „slava Sa” (Ioan 2, 11) și, mai mult, a binevoit să arate din nou adevărul mîngîietor că El, ca Stăpîn al vieții și al morții, va învia pe toți cei răpiți din viață de nemiloasa moarte.
Dacă în Predica de pe Muntele Fericirilor Iisus S-a prezentat pe Sine ca Fiu al Tatălui, care poate să dăruiască „Fericirea” din âmpărăția Sa celor ce-L urmează și îi împlinesc poruncile Sale, prin aceste învieri din morți el Se arată ca un biruitor al morții, avînd aceeași putere ca și a Tatălui. Astfel, într-o cuvîntare ținută la Ierusalim, după vindecarea slăbănogului de la Vitezda Iisus a afirmat despre Sine: „Adevărul, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcînd; căci cele ce face Acela, acestea le face și Fiul întocmai. Că Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate cîte face El și lucruri mai mari decît acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați. Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață celor ce voiește” (Ioan 5, 19 – 22). Este încă o afirmare a unității Sale de o ființă cu Tatăl: „Eu și Tatăl Una suntem”. (Ioan 10, 30).
Fiul lui Dumnezeu a venit, așadar, la oameni avînd și voind să le dăruiască acestora toate bunătățile reale ale Tatălui, menite să dezvolte umanitatea adevărată în oameni. Cum știm, tocmai acestea nu le-au primit cei mîndri și înguști în mîndria lor.
Iisus, ca Fiul Tatălui, era Unicul care cunoștea pe Tatăl ca plin de aceste bunătăți și le putea comunica oamenilor: „Căci precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine” (Ioan 5, 26).
Cerîndu-i unii cărturari și farisei iarăși un semn convingător despre divinitatea Lui, Iisus le-a dat (făgăduit) același semn pe care li l-a dat cînd L-au întrebat despre un astfel de semn cînd a curățit templul din Ierusalim de negustori, declarîndu-l pe acesta casa Tatălui Său. Care este acel „semn extraordinar”? învierea Sa ce i-o vor pricinui oamenii nemulțumitori prin Răstignire. Atunci a exprimat acest fapt prin dărîmarea de către ei și reclădirea de către El a trupului Său ca templu. Acum îl exprimă prin imaginea profetului Iona, care a ieșit din „pîntecele chitului” după trei zile și trei nopți (Iona 2, 1). „Așa va fi Fiul Omului în inima pămîntului trei zile și trei nopți” (Matei 12, 40).
Biruirea morții prin Sine a fost cel mai mare semn că este în Sine Dumnezeu făcut om. Pe baza aceasta va întemeia âmpărăția veșnică pentru cei care cred în El.
în religiile panteiste este exprimată prin fraze frumoase, dar confuze și pe nimic întemeiate, adîncimea divinității. Numai biruirea morții pentru veci și asigurarea vieții personale conștiente și fericite a oamenilor e argumentul sigur al celei mai mari puteri a lui Dumnezeu. Viața personală și fericită fără moarte e dovada celei mai mari și negrăite adîncimi a lui Dumnezeu. Și atunci, ce folos de adîncimile de dincolo de conștiință care nu mîntuiesc persoana omului? Cînd sufletul uman intră în nirvana și se scufundă (se pierde) în sufletul suprem, de unde mai știe că s-a mîntuit? „Adîncimile” de care vorbesc religiile orientale, panteiste și transcedentale, sînt ele, cu adevărat, „adîncimi”? Nu sînt, oare, produsele fanteziste ale gîndirii omenești, deci inferioare ei? De fapt, toate construcțiile gîndirii omenești sînt inferioare ei.
învierile săvîrșite de Hristos sînt fapte ale atotputerniciei dumnezeiești, neinventate de minte. învierea lui Hristos însuși din morți n-ar fi putut-o inventa mintea, ci s-a impus prin mărturia cu prețul morții a celor ce au constatat-o și au crezut în ea. Martirii sau ucenicii sînt, în primul rînd, mărturisitori ai învierii lui Hristos.
învierea fiului văduvei din Nain este încă un temei al credinței în atotputernicia, dovedită obiectiv, a lui Dumnezeu Cel personal și de oameni iubitor. Dacă fiica lui Iair și fiul văduvei erau în vîrsta copilăriei și a tinereții, exegeții biblici spun că aceste minuni se adresează în special tineretului. Scoală-te, zice Iisus către tineri și tinere. Ridicați-vă prin iubire la lumină și iubiți viața, lumina, curăția și frumusețea morală care vă fac plăcuți nu numai înaintea oamenilor, ci și lui Hristos, Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6): „Că mult mai grea ca moartea cea trupească/ E moartea în păcate, sufletească/
Trupul moare cînd pierde sufletul/ Iar sufletul cînd pierde pe Domnul/ Și-atunci el pentru veci este pierdut/ Că n-a avut pe Domnul vieții scut…!” (Pr.Teodor Poneavă, Predici versificate).

Pr. prof. dr. Constantin LEONTEde la Sine, dacă nu va ve

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!