Ascensiuni duhovnicești

Administrator

învierea lui Lazăr

* Dovadă a dumnezeirii Mîntuitorului

în sîmbăta dinaintea duminicii Floriilor, Biserica și credincioșii ei serbează minunea învierii lui Lazăr, pe care Sfîntul Ioan Teologul o relatează amănunțit în capitolul XI al Evangheliei Sale ca pe o dovadă incontestabilă a dumnezeirii Mîntuitorului Hristos.
înainte de a veni, pentru ultima oară, la Ierusalim, Iisus se afla la răsărit de Iordan. Aici primește știrea de la două surori, Marta și Maria, că fratele lor, Lazăr, este bolnav. Lazăr fusese un apropiat al lui Iisus, prețuit și apreciat de Domnul. Locuința lor era în Betania, la trei kilometri de Ierusalim, unde se pare că Iisus se retrăsese de multe ori din Ierusalim, după convorbirile sale cu conducătorii iudeilor, încheiate cu încercarea lor de a-l ucide. „Doamne, cel pe care-l iubești este bolnav” (Ioan 11,3).
Iisus, primind vestea, a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca prin ea să slăvească pe Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 11,4). Chiar în apropierea Patimilor Sale, Iisus voia să dea o dovadă a dumnezeirii Sale. A mai rămas, așadar, două zile în locul unde se afla cu ucenicii Săi (Ioan 11,6). Adresîndu-Se ucenicilor: „Să mergem în Iudeea”, aceștia I-au zis: „învățătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre și iarăși Te duci acolo?” (Ioan 11,7). Cînd au sosit în Betania, Lazăr era mort de patru zile. De altfel, încă pe cale, Iisus își anunțase ucenicii: „Lazăr a murit” (Ioan 11,14). Marta, auzind că vine Iisus, I-a ieșit în întîmpinare, iar Maria ședea în casă cu mulți iudei: „Doamne, de-ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit” (Ioan 11,21). Prin aceste cuvinte și-a exprimat durerea că Iisus n-a venit mai repede ca să-l vindece de boală. Cînd Domnul Iisus i-a spus: „Fratele tău va învia”, ea i-a răspuns: „Știu că va învia la înviere, în ziua de apoi” (Ioan 11,23-24).
Așadar, Marta se îndoia că Iisus îl putea învia pe Lazăr. Acestei îndoieli Mîntuitorul i-a răspuns cu o afirmație excepțională: „Eu sînt învierea și Viața. Cel ce crede în Mine chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?” (Ioan 11,25).
în alte ocazii, Iisus se numise „Pîinea vieții”, „Lumina lumii”, „Calea, Adevărul și Viața”. Acum se numește „învierea și Viața”. Ca persoană divină, din Sfînta Treime, El se declară toate acestea. El este Biruitorul morții deoarece este Izvorul vieții.
Apoi Iisus i-a spus Martei să cheme și pe Maria. Cînd aceasta a căzut la picioarele Lui, plîngînd, Iisus a lăcrimat și El, trăind ca un om durerea oamenilor. A întrebat unde este mormîntul lui Lazăr și a mers la el cu toată lumea. Mormîntul era, după obiceiul locului și al timpului, o peșteră cu o piatră așezată pe intrarea ei. Iisus le-a cerut celor de față să ridice piatra. Atunci Marta și-a exprimat din nou îndoiala că Lazăr poate fi înviat: „Doamne, deja miroase, că e a patra zi”. Iisus i-a reproșat acum: „Nu ți-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11, 39-40).
Fiind ridicată piatra, Domnul „și-a ridicat ochii la cer și a zis: „Părinte, âți mulțumesc că M-ai ascultat. Eu știam că totdeauna Mă asculți. Dar pentru mulțimea care stă împreună am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 11, 41-42). Strigînd cu glas mare: „Lazăre, vino afară” (Ioan 11, 43), Lazăr a ieșit din mormînt.
Ce înțelegem de aici? Fiul lui Dumnezeu întrupat mulțumește Tatălui, în fața mulțimii, ca ea să știe acest adevăr: că Tatăl L-a trimis și că toate le face ascultînd pe Tatăl. El nu e singur în cele ce le face, ci e Fiul Tatălui, că e „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”.
Văzîndu-l pe Lazăr înviat mulți iudei au crezut în Hristos. Astfel, învierea lui Lazăr devenise un chip profetic al învierii prin Hristos a tuturor oamenilor sau al învierii universale. (Corinteni -15, 22). (Prof.dr. Constantin LEONTE)r a ieșit din mormînt.
Ce înțelegem de aici? Fiul lui Dumnezeu întrupat mulțumeșt

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.